Franța
Candva m-a intrebat un prieten de ce imi place atat de mult Franta…
Sentimentul de libertate este cel care ne atrage an de an acolo. as putea adauga si gustul baghetelor. incredibile. pe langa ocean am mancat baghete cu 10 colturi, sub forma de spic, pentru familii cu multi pofticiosi.
orase, istorie, limba franceza la discretie ( inca vindec trauma unei corigente la franceza), Orasele sunt cum sunt, dar satele sunt minuni, castele exista si ele, traditii
trebuie sa marturisesc ca peisajul este incredibil. inca nu am descoperit cate contine…dar as aminti ca avem dune de nisip ( a unuia Pilat), avem un fel de Colorado, un munte rosu la Roussillon, avem ocean si mare, avem Alpi si Pirinei, avem pesteri, avem chei si stanci, avem lavanda, avem rauri si lacuri de toate culorile, avem artificii de 14 iulie, 15 august, avem minunatele piete volante, avem petreceri de tot felul, … adica le avem cand suntem acolo
ne este greu sa alegem unde sa mergem in Franta, nordul e minunat, cu niste peisaje incredibile, sate pitoresti vezi si in Bretagne si in Normadie, dar si jos in Provence. asta ca sa nu mai pomenesc Tara Bascilor.
natura respectata si interventii minime asupra ei. ce as mai putea sa adaug?
e greu sa vorbesti despre Franta. este minunat sa o traiesti!
Cehia
Prima țară pe care am văzut-o la ieșirea mea din România. Am ajuns acolo cu trenul. Drum lung dar frumos. Îmi amintesc dealuri frumoase, verzi, ogoare lucrate, case cochete. Am revenit de multe ori la Praga, și de fiecare dată am rămas cu aceeași impresie bună.
Praga a fost primul oraș de care m-am îndrăgostit cu toată fiintă mea. L-am văzut la vremea teilor înfloriți. Podurile, casele, bisericile, schimbarea gărzilor, străzile mici și pietruite, ferestrele atât de diferite de ale noastre, frânturile de interioare pe care le puteam zări, dar mai ales libertatea pe care o simțeam acolo. Veneam dintr-o țară ermetică, în care îți era teamă să razi mai tare pe stradă, în care clădirile erau cenușii și oamenii speriați. Vedeam o parte de oraș în care oamenii cântau pe stradă, era veselie. Îmi amintesc concertele de pe stradă, când m-am așezat prima dată pe trotuar și aproape am amețit de atâta libertate. Știu și ce melodie cânta atunci cel care făcea showul : “Hit the road Jack”. Nu aveam de unde să știu melodia, dar mi-a dat o stare de expansiune.
Praga am revăzut-o apoi anual sau poate chiar și de 2 ori pe an, timp de vreo 4 ani. Mereu aceeași emoție și bucurie.
Înafara Pragăi am locuit într-o zona cu lac, dealuri și păduri, într-o casă minunată.
În 2010 am revenit la Praga, cu aceeași emoție, ușor mai blazată, dar cu aceeași iubire. Gradele mele de libertate parcă au fost mai puține, dar am descoperit atunci locuri noi, bucurii noi.
Nu am văzut foarte multe din Cehia, este o destinație care mă așteaptă însă. Karlovy Vary mi-a trezit invidie prin comparație cu ruina în care se zbat Băile Herculane. Cel mai tare lucru pe care l-am făcut acolo, înafara de băut din canutele specificea fost o baie într-o piscine de unde se vedea toată stațiunea.
Polonia
este chiar interesant cu ce rămânem la mai mulți ani după o călătorie
la prima reamintire. Polonia: culori, femei frumoase și independente (uneori cu sticla de bere în mână, dar asta e altă poveste), mult verde și dealuri frumoase, orașe cu case ca din povești, piețe mari centrale, puține locuri unde să poți parca pentru noapte, bețivi, industrie și terenuri agricole lucrate frumos.
Este țara în care nu am găsit la acea vreme alt loc de înnoptat decât în parcările unor benzinării Orlen. Satele și orașelele mici prin care am trecut, au cam aceeași structură urbanistica de la noi, în speța, cam toate țările foste comuniste vizitate au același principiu: Nu sunt drumuri laterale, toate străzile au case și locuitori. Practic, dacă parchezi pe undeva, ești sub geamul lui Jon sau lui x ( cred că pe acea vreme nici nu știam încă să ne orientăm spre parcări de cimitire, lângă biserici, sau, dacă am facut-o …erau ca la noi, fără prea mult spațiu de parcat. Ultima noastră noapte în Polonia a fost petrecută lângă un cimitir. Mare descoperire a unei surse sigure de apă.)
Amintirile care îmi răsar fără nici o greutate sunt cele legate de Zakopane, Krakow, Zalipie, Wroclaw ( cea mai grozavă piscină), Poznan, Malbork cu castelul minunat, Gdansk și dunele de nisip de lângă Rabka. Dacă frunzăresc în fotografii îmi reamintesc mult mai multe localități, amanunte. Parcă retrăiesc excursia. Încă ceva: am prins Polonia într-o perioadă de caniculă. Peste tot erau mobilizați pompieri cu furtunuri care făceau evantaie de apă prin care toți se plimbau nestingheriți, un plus de farmec. Apa, nu căldura…
Trebuie să vă povestesc o aventură (rară) dintr-o noapte polacă. Am ajuns spre seară într-o frumoasă benzinarie. In stânga ei, era parcarea pentru mașinile care staționau mai mult. Dar imediat în vecinătate era un cazinou, lume multă, agitație. Tragem noi concluzia că ar fi mai bine să ne retragem dincolo de pompe, pe partea dreapta, destul de aproape de magazinul benzinariei. Facem patul linistit. Pe vremea aceea nu aveam portbagaj, extinderi, nici geamuri fumurii, aveam și altă saltea mai puțin înaltă, eram cvasi invizibili. Câinele tocmai surzise. Ne introducem în pijamale, în pat, adormim că eram obosiți morți. Habar nu am cât am dormit, dar ne-am trezit neștiind dacă este cutremur sau ce se petrece. Se zgâlțâia mașina de credeam că o să cadă. Buimaci, ne-am săltat și ne-am uitat afară. De bara de sus erau agățați niște unii, care cu berea în mână, care fără tricouri, își împărțeau pumni și îmbrânceli. Unul singur părea mai treaz și stătea singurel pe picioare puțin mai încolo. După multe îmbrânceli și vorbe din care nu înțelegeam prea multe, am binecuvântat surzenia câinelui, ca să nu cumva să se rușineze de la vorbele ce și le aruncau. Înțelegeam doar «Kurva ». Apoi a început o bătaie mai serioasă, cu pocnituri în geamurile noastre și în capotă. M-am întrebat dacă o să se spargă. Mă uitam la Mihai care nu știa cum să reacționeze. Și eu mă întrebam dacă am fi iesit din mașină ce s-ar fi întâmplat. Erau cel putin 6 personaje.
Mihai a mutat câinele somnoros în patul nostru și a trecut la volan, sărind peste scaun, dar nu erau șanse să plecăm undeva fără să accidentăm pe cei care ne tulburaseră somnul. Într-un final, ăla ce părea mai treaz a intervenit și au plecat înjurându-se spre niște case din depărtare. Mihai a ieșit să examineze pagubele și a decoperit că pe capotă, ne lăsaseră un portofel, ceasul și cheile, chiar și o bere. Deci nu eram chiar în pagubă cu perturbarea liniștii. Oamenii, fini și galanți, plătiseră daunele. Mihai a depus obiectele pe bordură și a mutat mașina în partea cu cazinoul. M-am întrebat de ce nu au sunat la poliție vânzătorii din benzinărie care au venit și au luat portofelul, ceasul și cheile. Probabil le era teama și erau ceva cunoscuți. Clienții cei mai buni. În definitiv are logică: când toate magazinele sunt închise, de unde să mai poți procura beutura ?? din benzinărie că acolo e deschis toată noaptea. Am adormit cu greu și am rămas traumatizați o bună perioadă.