- Mărimea Camperului – CÂT ?
După ce ai parcurs toate întrebările legate de călătoriile de vis, și a început să se contureze cât de cât ce fel de Camper ai vrea, tot au rămas foarte multe posibilități de alegere. Așa că vom rafina căutarea încercând să definim încă un criteriu: dimensiunea mașinii.
Cât de mare ar trebui să fie mașina?
Gândește-te atât la folosirea ei zilnică cât și la condițiile de păstrare a ei pe timpul iernii.
De cât spațiu de depozitare și de locuit ai nevoie real?
Câte persoane veți călători? Familiile au nevoie de mai mult spațiu decât cuplurile. Totuși ca o excepție, este posibil să călătoriți în 4 într-un VW. În principiu, numărul de persoane dictează și lungimea mașinii: pentru 2 este suficient 5m, pentru 4 ar fi suficient 6,4m. Persoanele mai puțin agile este bine să evite paturile accesibile pe scări, precum și paturile duble accesibile pe o singură parte.
Cu cât ești mai tânăr cu atât cerințele legate de confort și de spațiu sunt mai mici, ele cresc o dată cu vârsta – se zice. Cu cât călătoriile sunt mai lungi cu atât necesitatea de confort crește. Cei care călătoresc cu lunile vor prefera o caravană mai mare și mai dotată, sau nu. Cei care preferă campingurile pot alege caravane mari cu tot confortul, față de camperele mici care pot merge pe orice drum de munte, cu străzi înguste sau prin sate sau plaje.
Dacă camperul este mașină zilnică, de tot anul, atunci se aplică alte criterii decât pentru o caravană.
Greutatea și permisul de conducere
Să ne fie clar, nu vorbim aici despre greutatea personală. E vorba despre acel faimos 3,5t care apare atât în cartea tehnică a mașinii… cât și legat de permisul de conducere categoria B.
În general nu ne mai speriem de gabaritul mașinii, pentru că și mașinile mari acum au motoare foarte bune care se mișcă ușor în trafic. Totuși o mașină mare este mai Tristă în blocajele din trafic. Dacă totuși îți dorești atât de mult o mașină și mai mare de 3,5t, atunci va trebui întâi să îți iei permisul de conducere adecvat și apoi să te ții tare legate de toate limitările care vor apărea ( limite de viteză, taxe mai mari, interdicții de conducere etc)
Lungimea mașinii determina modul în care se poate manevra. Sub 5m este totul ca un automobil normal, până în 6 m vei face mai multe manevre de parcare. În orașe parcările sunt cam de 5m și este destul de greu de găsit spații pentru parcat mașini mai mari. Totodată, veți plăți taxe mai mari pe feriboturi, dar va veți bucura și de mai mult spațiu în interior.
Înălțimea mașinii
Alt punct în care trebuie să îți alegi bine compromisul personal. O înălțime mai mare permite statul în picioare în interior, instalarea de dulapuri de perete mai mari, o podea dublă, paturi care se pot ridica pe tavan. Însă o înălțime mai mare: determina imposibilitatea de a mai trece prin pasaje subterane, duce la o rezistență mai mare a vântului și de aici un consum mai mare, are o sensibilitatea mai mare la vânturile încrucișate, costurile de feribot sunt crescute și nu toate companiile de remorcare pot tracta vehicule înalte.
Lățimea mașinii
Cu cât e mai lată mașina cu atât ai mai mult spațiu interior – ce feeling minunat. Care se termină când trebuie să treci pe un drum montan îngust sau prin sate și ești limitat că lățime. E de ales între spațiu și confort si navigare ușoară pe străzi înguste.
Persoane / tovarăși de călătorie
Cu cât luați mai mulți oameni, cu atât aveți nevoie de mai mult spațiu. În cele din urmă, toată lumea vrea să ia ustensilele personale, îmbrăcăminte și, eventual, echipamente sportive cu ea.
Clarifica-ți următoarele întrebări:
Cine va călători cu tine? (număr de persoane)
Copiii călătoresc cu tine?
De câte locuri ai nevoie?
Numărul de paturi necesare?
Animalele și accesoriile pentru animale au nevoie, de asemenea, de spațiu.
încearca să estimezi greutatea pasagerilor
De asemenea, nu strică să te gândeasti dacă partenerul / familia ta este la fel de entuziast că tine despre ideea de camping? Ideile voastre despre vacanța ideală coincid sau sunt compromisuri la orizont? Cum trebuie să arate aceste compromisuri?
Bagajele în RV
Nici nu realizezi cât de repede se umple spațiul din Camper/ Caravana și cât de grele sunt chestiile pe care le inghesuiesti acolo. Cel mai bine este să te gândești de pe acum cam ce îți place și îți trebuie să cari cu tine: haine, articolele de toaletă, alimente, aparatură foto-video, laptop-uri,tablete, unelte de pescuit, echipament sportiv, încălțăminte, mobilă de exterior, umbrele, colac, hamace, barcă..în fine …cam toate și de toate, și mai ales, încearcă să faci o evaluare și a greutății pe care o presupun toate acestea, pe lângă volum.
Sarcina utilă este acea chestie mică care ne încurcă de multe ori.
De pildă, poți să găsești așa ceva : greutate proprie mașină: 2 110 kg, greutate cu încărcătura: 2 800 kg, sarcină utilă: 690 kg. Sarcina utilă ar fi diferența între greutatea maximă admisă și greutatea mașinii. Ideea e că ar fi ideal să ne putem încadra în această sarcina utilă. Când faci calculul nu uită să evaluezi ( nu chiar la gram) pasagerii, apa de rezervă, rezervorul plin, mobilă, bagajele, alimentele, cățelul, pisica…
Și că și cum viață noastră nu e destul de complicată, după ce iei în calcul toate greutățile, treci la volume, te gândești pe unde poți să pui tot ce ai de cărat cu tine. Spațiul util. Deși volumul unui camper pare mare, te poți trezi că nu îți ajunge. Există varianta dulapurilor cu rafturi și cea a sertarelor, dulapurile fiind mai ieftine ca sertarele. Sertarele par a fi o formă mai utilă în spațiul stramt al camperului, deși sunt mai grele. Oricum trebuie gândit și ce ai de trasportat, de exemplu, placa de surf nu poate fi pliată și îi trebuie un spațiu special. În caz de urgență și maximă necesitate s-au inventat suporturile de biciclete, portbajajul cutie de acoperiș, remorca – extensii ale spațiului util.
Prin urmare, dacă vreți să îți găsești un Camper perfect sau aproape perfect, trebuie să treci printr-un proces de autocunoaștere, cu sinceritate, să îți definești criteriile și obiectivele și să faci liste cu ele.
Camperul perfect nu există. Respiră! Am luat-o pe rând! Am terminat etapa 2:
- Cum și unde vrei să folosești camperul?
- Cât de mare să fie? (în funcție de pasageri, bagaje, cerințe de spațiu, permis de conducere, sarcină utilă)
- Ce ar trebui să îți ofere? (confort și echipament)
- Pe care îl poți alege? ( tip și aspect)
- Cât vrei să dai pe el?