este chiar interesant cu ce rămânem la mai mulți ani după o călătorie

la prima reamintire. Polonia: culori, femei frumoase și independente (uneori cu sticla de bere în mână, dar asta e altă poveste), mult verde și dealuri frumoase, orașe cu case ca din povești, piețe mari centrale, puține locuri unde să poți parca pentru noapte, bețivi, industrie și terenuri agricole lucrate frumos.

Este țara în care nu am găsit la acea vreme alt loc de înnoptat decât în parcările unor benzinării Orlen. Satele și orașelele mici prin care am trecut, au cam aceeași structură urbanistica de la noi, în speța, cam toate țările foste comuniste vizitate au același principiu: Nu sunt drumuri laterale, toate străzile au case și locuitori. Practic, dacă parchezi pe undeva, ești sub geamul lui Jon sau lui x ( cred că pe acea vreme nici nu știam încă să ne orientăm spre parcări de cimitire, lângă biserici, sau, dacă am facut-o …erau ca la noi, fără prea mult spațiu de parcat. Ultima noastră noapte în Polonia a fost petrecută lângă un cimitir. Mare descoperire a unei surse sigure de apă.)
Amintirile care îmi răsar fără nici o greutate sunt cele legate de Zakopane, Krakow, Zalipie, Wroclaw ( cea mai grozavă piscină), Poznan, Malbork cu castelul minunat, Gdansk și dunele de nisip de lângă Rabka. Dacă frunzăresc în fotografii îmi reamintesc mult mai multe localități, amanunte. Parcă retrăiesc excursia. Încă ceva: am prins Polonia într-o perioadă de caniculă. Peste tot erau mobilizați pompieri cu furtunuri care făceau evantaie de apă prin care toți se plimbau nestingheriți, un plus de farmec. Apa, nu căldura…

Trebuie să vă povestesc o aventură (rară) dintr-o noapte polacă. Am ajuns spre seară într-o frumoasă benzinarie. In stânga ei, era parcarea pentru mașinile care staționau mai mult. Dar imediat în vecinătate era un cazinou, lume multă, agitație. Tragem noi concluzia că ar fi mai bine să ne retragem dincolo de pompe, pe partea dreapta, destul de aproape de magazinul benzinariei. Facem patul linistit. Pe vremea aceea nu aveam portbagaj, extinderi, nici geamuri fumurii, aveam și altă saltea mai puțin înaltă, eram cvasi invizibili. Câinele tocmai surzise. Ne introducem în pijamale, în pat, adormim că eram obosiți morți. Habar nu am cât am dormit, dar ne-am trezit neștiind dacă este cutremur sau ce se petrece. Se zgâlțâia mașina de credeam că o să cadă. Buimaci, ne-am săltat și ne-am uitat afară. De bara de sus erau agățați niște unii, care cu berea în mână, care fără tricouri, își împărțeau pumni și îmbrânceli. Unul singur părea mai treaz și stătea singurel pe picioare puțin mai încolo. După multe îmbrânceli și vorbe din care nu înțelegeam prea multe, am binecuvântat surzenia câinelui, ca să nu cumva să se rușineze de la vorbele ce și le aruncau. Înțelegeam doar «Kurva ». Apoi a început o bătaie mai serioasă, cu pocnituri în geamurile noastre și în capotă. M-am întrebat dacă o să se spargă. Mă uitam la Mihai care nu știa cum să reacționeze. Și eu mă întrebam dacă am fi iesit din mașină ce s-ar fi întâmplat. Erau cel putin 6 personaje.
Mihai a mutat câinele somnoros în patul nostru și a trecut la volan, sărind peste scaun, dar nu erau șanse să plecăm undeva fără să accidentăm pe cei care ne tulburaseră somnul. Într-un final, ăla ce părea mai treaz a intervenit și au plecat înjurându-se spre niște case din depărtare. Mihai a ieșit să examineze pagubele și a decoperit că pe capotă, ne lăsaseră un portofel, ceasul și cheile, chiar și o bere. Deci nu eram chiar în pagubă cu perturbarea liniștii. Oamenii, fini și galanți, plătiseră daunele. Mihai a depus obiectele pe bordură și a mutat mașina în partea cu cazinoul. M-am întrebat de ce nu au sunat la poliție vânzătorii din benzinărie care au venit și au luat portofelul, ceasul și cheile. Probabil le era teama și erau ceva cunoscuți. Clienții cei mai buni. În definitiv are logică: când toate magazinele sunt închise, de unde să mai poți procura beutura ?? din benzinărie că acolo e deschis toată noaptea. Am adormit cu  greu și am rămas traumatizați o bună perioadă.