Sat pierdut între munți și văi inundate, păduri înecate în picioare. Oroz-Betelu. Case puține, cu grădini, cu flori și legume, mușcate roșii înveselind fațadele de piatră, accentuând armonia ferestrelor încadrate într-un chenar de pietre asortat cu marginea din pietre mari, pătrățoase, vizibile la colțurile netencuite ale caselor, cu oboane înalte și subțiri, făcute din scânduri maronii sau verzi, prinse printr-un zet. Casele tencuite vopsite în alb sau culori foarte deschise, cu baza de piatră netencuită, asortate cu vecinele lor, casele de piatră, străduțe pietruite, în pante ce ridică mari mirari legate de iernile lor.

Seară. Satul întreg strâns în centru, muzica life, bere, veselie, grupuri mici vorbind degajat, ca într-un imens salon în aer liber. Oameni veseli, strigând, alegând într-o corridă inversă. Un taur cu aripi de artificii alergând copiii, abătându-se printre petrecăreți, toată lumea prinzându-se într-un joc dinamic, în timp ce artificiile își schimbă culorile, forma, direcția. Fulgere îndepărtate pe cer. Muzică caldă, învăluitoare, atemporală, voci plăcute, oamenii cântând și dansând. Ploaie cu stropi mari. Clopotul bisericii bătând de două ori. Muzica se mută în baruri, se aud râsete, cântece. Clopotul bătând de patru ori. Liniștea se așterne.

Dimineață însorită până să bată vântul. Miros de omletă cu jambon. Piața, barurile, străzile spălate cu jet puternic de apă. Pe o bancă așteaptă câteva ziare proaspete. Din ferestrele deschise se aud tacâmuri, voci de copii, oamenii se salută de la ferestre, schimbă impresii pe deasupra străduțelor, ca și cum telefoanele și-ar fi dovedit neputința în transmiterea căldurii umane. În vârful satului biserica înconjurată de case, mică de înălțime, cu un pridvor de piatră și bănci lungi, tot de piatra, se bucură de un mic spațiu verde, presărat cu rozete funerare probabil mai vechi decât orice casă din sat. Liniște. Liniște altfel. Se aud vocile oamenilor ce comunică prin ferestre, dar există o liniște ce te inundă. Intr-o altă piațetă, oameni strânși, povestind. Claxon insistent de mașină, sătenii strânși în jurul bătrânului șofer ce împarte salutări, zâmbete și baghete din spatele mașinii, baghete ce dispar repede în sacoșe de panză, lungi sau stau cuminți în mâinile oamenilor sau în brațe, nimeni nu se grăbește spre casă, toți povestesc, se salută, se bucură împreună. O fetiță cu părul încă ud și ochii umflați de somn se grăbește spre a doua piațetă în care bătrânul a chemat prin claxoane oamenii să ia pâine. Câte un bărbat udând straturile cu roșii, fasole sau alte legume, pe ici colo printre case.

Un sat deschis și totuși ermetic. O altă viață. Vai con Dios.