Când am plecat, m-ai întrebat doar “este această călătorie creatoare sau doar pentru a pierde vremea”? Când m-am întors, am vrut să îți răspund, dar mi-am dat seama că nu pot încă.
În momentele în care mă gândesc la această călătorie, conștientizez grația divină. Inima mi se umple de ceva ce nu pot exprima. Este iubire, recunoștință și dăruire. Un sentiment copleșitor.
Din toate punctele de vedere, pot afirma că această călătorie a fost o grație divină. Trei luni lipsite de griji materiale, trei luni perfecte pentru a te dedica spiritului, meditațiilor și observării.
Pentru început, am putut observa viața unui cuplu trecut de vârsta a doua, la două luni de la căsătorie. Observându-i pe ei, am început să îmi dau seama că a crea un cuplu nu este pentru a putea refula, nu este un război al orgoliilor, nu este o confruntare între parteneri, de genul “eu îți fac ție o favoare”. M-am confruntat cu multe dintre defectele și greșelile pe care le făceam în mod frecvent înainte de plecarea mea. Existau momente în care cei doi se confruntau, fiecare având o personalitate puternică, pur și simplu ne mai rămânând loc și pentru iubire, transfigurare. Îmi venea să le strig oameni buni de ce v-ati mai luat? ca să aveți cu cine vă certați? În același timp, însă îmi dădeam seama că și relația mea de cuplu avea de foarte multe ori aceeași frecvență penibilă. Alteori îi vedeam atât de apropiați unul de celălalt, atât de plini de iubire, atât de înțelegători. Și din nou, am înțeles cât de important este ca cei doi să meargă pe același drum, să meargă în aceeași direcție. Am văzut că pentru a exista un cuplu trebuie să existe înțelegere, iubire, prețuire reciprocă, răbdare și grație divină.
Tot aici am putut să mă confrunt și cu alte aspecte urâte ale caracterului meu: (lăcomia, zgârcenia) fie direct, fie recunoscute în manifestările altora din jurul meu.
În plan social: am avut un prim contact cu modul de viață și cultura germană: școală, spital, biserici, concerte, spectacole la azilanți.
Am participat la ultima seară liturgică dintr o veche mănăstire, (Maulbronn) din secolul 13, în care toate au rămas neschimbate. Atmosfera a fost deosebită prin rezonanțele create cu lumea monahală de acum 700 de ani. Ceea ce am văzut, a fost unul dintre cele mai interesante spectacole interactive, în sensul că spectatorii nu numai că participau direct, ci își și determinau propriul spectacol. Un spectacol în sine era mănăstirea. La lumina lumânărilor, imensă și splendidă plină de liniște și mister, vie, păstrând în piatră o vibrația trecutului. Am avut o percepția unui călugăr tânăr, inocent, pur și plin de forță, credință și dăruire față de Dumnezeu. Am avut o nouă percepție și asupra sensului măreției catedralelor catolice. Dacă la școală învățăm că bisericile catolice sunt atât de mari/mărețe pentru a face omul să se simtă mic, trecător, strivit, umilit, acum simțeam că măreția acestor biserici este de fapt un exemplu a măreției interioare pe care trebuie să o aibă omul pentru a comunica cu Dumnezeu.
În următoarea perioadă, am cunoscut alte fațete ale iubirii. Am întâlnit un om de la care se pot învăța multe. Prima impresie pe care am avut o, a fost de calm, de liniște interioară provenită din iubire. Senzația era de focar de iubire. Însă ceva necontrolat și chiar neconștientizat. Un om dăruit, care vorbește puțin și face tot ceea ce îi stă în putință. Nu am mai văzut ca Omul acesta întro situație dramatică rămânând la fel de liniștit, de calm și de iubitor. Până acum, am întâlnit foarte puțini oameni cu asemenea constanță și continuitate. Răbdarea, dăruirea și iubirea față de ceilalți, asumarea completă a ceea ce i se întâmplă, manifestate plenar. Parcă toate veneau dincolo de el. Tot aici, și prin el, am conștientizat o dată în plus ce înseamnă încărcătura unui gest. Niciodată nu am manifestat o perseverență deosebită în ceea ce privește hatha yoga.
Aflând că practic hatha yoga, mi-a pregătit lângă camera mea, o sală pentru asane și îmi arată o pătură. A făcut acestea fără a spune o vorbă. Atât de firesc, și mai ales plin de respect și de iubire, încât pe toată perioada șederii mele acolo, întru o casă ecologică, în fiecare zi, simțind dăruirea cu care îmi pregătise spațiul destinat asanelor, am lucrat cu o plăcere, un spor și o dăruire deosebite. Plecând de aici mai departe, m-am tot întrebat în ce măsură oare înțelesesem și conștientizasem tot ceea ce aveam de învățat de la fiecare din locuitorii casei. Mai târziu aveam să mă întreb în ce măsură acumulasam aceste lecții.
Tot în această perioadă, am fost invitată la un curs de yoga. Durata a fost de o oră. Într-o semiobscuritate, se baza foarte mult pe sugestii și autosugestii: “organele mele interne lucrează din ce în ce mai bine”. Profesorul nu lucra cu practicanții. Asanele se făceau un timp foarte scurt, nu exista conștientizare, concentrare și nu se simțeau fluxurile de energie. Senzația era chiar caraghioasă. Un moment, am avut tendința de a arăta cum facem noi, dar când m-am apropiat de profesorul lor am renunțat.
Mai departe, Dumnezeu m-a îndrumat spre o pereche vârstnică (88 și 73 de ani). Armonia acestor bătrâni te îndemna la meditație. Iubirea și armonia lor sunt bazate pe un profund respect și prețuire reciprocă. Între ei nu există acele războiale ale egourilor. Fiecare trăiește prin și pentru celălalt.
Prospețimea iubirii între acești octogenari mă făcea să văd cât de departe suntem de multe ori de ei de adevăr frumusețe prețuire transfigurare iubire respect – adesea sunt doar frumoase slogane. De multe ori mie am dat seama că rătăceam în timp ce credeam că dețin sursă sursa doamna aceasta prin dăruire deschidere și iubire și a păstrat o puritate și o Tinerețe interioară pe care multe persoane tinere nu o mai au.
Următoarea etapă a fost destul de “sinusoidală”. Este în perioada în care îmi dau seama din ce în ce mai mult de limitările mele, de marele orgoliu și prostie de care dispunea. Faptul că fac yoga m-a făcut să se cred că sunt mai presus de ceilalți. Aici aveam să descopăr cât mă înșel. Am am întâlnit oameni care prin modul lor de a fi, aveau mult mai multe în comun cu Yoga decât aveam eu. Îmi dau seama că nu te poți ascunde după un “Eu oricum sunt cineva că fac yoga”. Am cunoscut oameni talentați echilibrați și armonioși lângă care îmi descopeream dizarmoniile și dezechilibrele. Au fost lecții usturătoare. Mi am dat seama că mi am neglijat harurile (pe multe dintre ele le am pierdut chiar). În ideea că eu sunt cineva, prin însăși prezența mea. Am realizat că nu aveam nici forță, nici control. Acasă reușeam să mă amăgesc, exista o lâncezeală de grup. Faptul de a fi mulți, de a avea multe cunoștințe, te scutește oarecum de confruntările cu lumea “exterioară”. Acolo însă toate apăreau evidente. Lipsa de siguranță, teamă de moarte, orgoliu excesiv, lipsa de credință – sunt aspecte cu care mă confrunta succesiv. Conștientizez și lucrez împotriva multe ori impurități pe care le aveam.

În continuare am alte contacte cu viața germană (de la care s-ar putea integra anumite aspecte: ordine, tenacitate, voință, spirit de organizare): cel mai interesant contact a fost o seară între o discotecă a lui Rajneesh, unde muzica era armonioasă și oamenii sunt foarte deschiși și chiar frumoși. În tradiție: la miezul nopții se dansează valsuri.
Peste încă o vreme, apare o nouă schimbare în mine. În urma unui seminar, apare sentimentul că ar trebui să fac ceva, să învăț oamenii ceea ce am învățat eu acolo în plan social și organizatoric. Înainte nu mă interesau deloc problemele sociale și credeam că nu pot face nimic pentru a putea schimba ceva. Această modificare a tendințelor mele ma uimit.
Modificarea va continua într o perioada imediat următoare când am înțeles că nu trebuie să îmi propun să schimb lumea, ci doar să fac un pas mic înainte.
Peste tot am întâlnit oameni deschiși, prietenoși, acum însă am întâlnit din nou o femeie deosebit de deschisă, dăruită, iubitoare de oameni, prietenoasă, generoasă, săritoare. Am mai cunoscut o familie a unor a unui prieten, o familie catolică, în care între părinți și copii există o armonie deplină. Discuțiile pe care le am avut aici, au fost ca o etapă de tranziție din nou spre spiritualitate, discuții despre Karma, creație, yoga, creștinism. Tot aici particip la o noapte ecumenică liturgică: meditații, rugăciuni, jocuri cu încărcătură (semi inițiatice)- o pregătire bună pentru Seminarul “un Dumnezeu, mai multe religii” la care urmă să țin o conferință pe tema “yoga și creștinismul”. A fost o experiență interesantă din mai multe puncte de vedere. Au mai fost invitați să conferențiaze un musulman și un o budistă. Înainte de ziua mea de conferință am făcut o consacrare, după care m-am lăsat în voia Armoniei. Dintre o carte îmi scosesem niște idei – avantajul că erau deja în germană- o prezentare a principalelor tipuri de yoga, a chakrelor, le-am mai prezentat și cele două legi fundamentale a karmei și a Rezonanței cu exemplificări din Noul Testament. Nu am simțit că ar fi fost indicat să le arăta asane sau să fac o exemplificare, iar Karma a făcut să nu avem timp pentru ele. Nu au fost decât 8 participanți ce aveau interese pur teoretice. Am realizat însă că pentru a putea convinge am nevoie să lucrez mult mai mult, însutit chiar, să-mi măresc forța, controlul și să cunosc mai mult.
A doua experiență, în paralel cu acest seminar, a fost faptul că eram singura femeie între 33 de bărbați. Sentimentul este deosebit. Am putut observa o lume pur masculină, Shivaică, în care nu încape amăgiri, fandoseli, cochetărie. O lume în care nu poți poza.
În paralel cu Seminarul nostru mai avea loc unul de ritm și sunet cu instrumente tradiționale din peste 40 de țări. Darul minunat pe care mi l-a făcut Dumnezeu, a fost o nouă dimensiune, universul Ritmului și Armoniei. Eu, care credeam că niciodată nu voi putea simți sau ține un ritm, am cântat și incredibil – am și dansat. Pentru mine aceasta a fost o autodepășire. Să mi las inhibițiile și orgoliile la o parte și să dansez. Băieții cântau și eu dansam. Parcă nu mai eram eu. La sfârșit eram atât de armonizată și simțeam o legătură deosebită cu băieții, simțea un univers comun, o altă formă de comunicare, încât uitasem complet că ei nu știu românește.
Cu aceste daruri minunate
în suflet, am mers pe următoarea confruntare cu Egoul meu: dorința de a fi în centrul atenției, de mi se acordă importanță. Am mai văzut odată în plus, ce mult contează prietenia și echilibru într-un cuplu. Am vizitat școala lui Rudolf Steiner, unde copiii învață ceva mai mult să se cunoască, să se exprime prin desen, dans și alte forme, unde este înlăturată concurența, unde fiecăruia îi se încurajează talentul nativ.
Iar ca o ultimă etapă am cunoscut o femeie de la care se poate învăța ce înseamnă “să vrei” și “să știi ce vrei”, cîtă putere are un om cu credință în Dumnezeu și iubitor de oameni, ce înseamnă cu adevărat să ai credință și să nu se tem de moarte.
La unul din seminarii am cunoscut o altă fată care făcea yoga și de data aceasta se remarca prin calm, control, interiorizare. Mi-a plăcut mult. În comparație cu ea, mi-am putut conștientiza mai bine tendința de a mă crede la adăpostul faptului că practic yoga.
În momentul în care s-au încheiat cele trei luni, eram un complet alt om. În timpul acestor trei luni, am urmărit mereu să fiu în echilibru, să păstrez mijlocul. De câte ori simțeam că mă cuprinde un entuziasm prea mare, mă gândeam că există și extrema cealaltă, lucru care nu mă împiedica să trăiesc acele stări minunate, și cu siguranță, mă împiedica să am căderi. Am constatat că este foarte important să te observi obiectiv, să păstrezi credința vie și calea de mijloc. Poate nu am reușit să învăț, să observ toate aspectele pe lângă care am trecut, dar acum mă străduiesc urmăresc să le asimilez, integrez pe acestea.
Mi-am dat seama, deci, că întrebarea ta era mult mai adâncă decât părea la prima vedere. Tu nu așteptai un răspuns “Da, a fost creatoare”, ci așteptai să vezi transformarea mea. Acesta este răspunsul la întrebare.
Călătoria în Germania s-a încheiat, însă călătoria spre Sine nu s-a încheiat; aflu, descopăr, învăț, asimilez, integrez în continuare, poate nu cu aceeași intensitate, poate nu atât de mult ca în Germania (datorită și grijilor materiale, acolo inexistente),însă, cu siguranță, urmăresc același țel și, într o zi, întradevăr îți voi răspunde.
Din suflet îți mulțumesc pentru tot și toate.

1. Ispringen – Dieter si Anelli:
-acomodare
– contact cu modul de viață german: școală, spital, azil, concerte ( Maulbronn)
2. Mutlangen:
-oameni ce transpun vorbele in fapte
-lectia iubirii fara cuvinte: ajutor dezinteresat, rabdare, liniște interioară, dăruirea față de ceilalți
3. Stuttgart:
-oameni ce au trăit o viață pentru o idee
-lecția iubirii: – prietenie bazată pe respect și prețuire reciprocă
– sentimentul de familie cu tradiție, istorie vie.
– daruri: reintegrarea intr-o stmosfera ce există din ce în ce mai rar, în viață, mai mult în cărți, despre care se poate spune că conține atmosfera unui întreg secol; o plimbare în Wilhelma, care este în același timp și o călătorie în întreaga lume, dar și în copilarie; cunoașterea unui om-scriitor Wladimir Lindenberg.
4. Freiburg:
– intru într-un domeniu mai puțin cunoscut de mine, între politică și social. Învăț despre mediu.
-lecția armoniei interioare, a trăirii în prezent, a multilateralitații
– disco, cinema : aspecte ale vieții germane
5. Buch:
-mulți oameni deosebiți, prea puțin timp pentru a-i cunoaște, pentru mine a fost puțin prea mult, nu am reușit să înțeleg totul și să fiu mereu atentă, dar am prins ideile principale
– învăț despre buna organizare( fiecare primește din timpul material și este documentat despre subiecte), discuții ordonate.
– îmi vin primele idei: bilețele-carte poștală, mobilizarea oamenilor
6. Vacanță: cunosc Oameni. Teatru.Facultate
7. Heidelberg:
– un moment deosebit Seminarul despre soluționare a conflictelor. Foarte mult material condensat, foarte multă informație, totul foarte interesant. Din nou regretul că nu pot înțelege chiar tot.
– apare sentimentul că trebuie să dau mai departe ceea ce am învățat aici, că trebuie să fac ceva. nu știu cum exact, lipsesc foarte multe, dar dacă Dumnezeu vrea, se va face.
8. Tübingen:
– în afara atmosferei universitare și a orașului parcă decupat din visele mele, oamenii pe care îi am cunoscut acolo sunt deosebiți. Filmul despre minele din Cambodgia m-a mișcat foarte tare, iar discuțiile de după film au însemnat foarte mult pentru mine. Am luat contact cu problemele concrete ale altei lumi și mi- am dat seama că, deși și noi avem probleme, suntem totuși prea preocupați de propriile noastre probleme, iar dacă ne-am gândi și la problemele altora, ale noastre ar părea mai mici. Regizoarea a spus că știe că nu poate schimba lumea prin acest film, dar totuși, acest film este un mic pas înainte. Sigur copiii care îl văd nu vor lucra întro fabrică de armament.
– primul contact cu Dritte Welt Laden, proiectele și modul de organizare
– lecție de prietenie generozitate ajutor
9. Kirchentellinsfurt:
– trebuie menționată și această etapă de trecere spre domeniul discuțiilor spirituale, deși aparent nu ar avea legătură cu Alianța pentru reconciliere. Cunosc familia unui prieten de la una din întâlnirile Est Vest din Cim, cehia, cu care 3 ani am corespondat. Uluitoare este atmosfera de înțelegere și prietenie dintre părinți și copii. Avem multe discuții pe teme religioase. Particip pentru prima dată la o noapte ecumenică liturgică.
10. Neckarzimmern:
– particip la Seminarul “Un Dumnezeu, mai multe religii”. Îmi dau seama cât de mult mai am de învățat despre propria mea religie, cât și despre alte religii.
– observ o lume pur bărbătească, diferită de cea mixtă. Aici nu se poate minti. Ești ceea ce ești. E arid. E de nedescris în cuvinte.
– îmi dau seama că pot ține conferințe despre yoga. că nu sunt suficient de deschisă. Spre exemplu față de Coran, că mai am prejudecăți
11. Trossingen:
– oameni ce trăiesc întro mare familie, locuiesc în LebensHaus si lucrul în Noodle Haus, m-au adus din nou cu picioarele pe pământ. Aici, am simțit din nou că viața are asperitățile, greutățile ei, alături de momentele plăcute. Viața nu e făcută doar din entuziasm. Nu este chiar ușoară. Există muncă, oboseală, nu chiar foarte mult timp timp liber și responsabilități.
– am văzut din nou ce mult înseamnă prietenia și echilibrul între un cuplu.
– am văzut și am aflat despre Waldorfschule și mie îmi dau seama cât de multe se pot face cu copiii în sens educativ
12. Uhldingen:
– exemplu concret despre ce înseamnă a ajuta. Cunoscând o pe doamna Waltraud Weber 46 de ani am înțeles ce înseamnă “să vrei” și “să știi ce vrei”, am văzut câtă putere poate avea un om, am înțeles ce înseamnă să nu dai înapoi, să nu ai frică.
Doamna Weber sau “Mänschen für Mänschen”, bolnavă de cancer de mai bine de patru ani, ajută direct oamenii săraci din ex Iugoslavia Macedonia. am văzut că și singur poți ajuta.
Așa ar putea fi împărțită experiența mea din Germania, din 15 septembrie până în 15 decembrie 1995.