17 octombrie 95
Iubitorule iubit,
La începutul începutului a fost tăcere, apoi la început a fost cuvântul…și așa Dumnezeu a făcut ziua și noaptea. Indiferent cât de lungă ar fi ziua, noaptea o urmează. Și asta până când una dintre ele se înrădăcinează în ființă. Totuși cred că cei ce le au cunoscut pe amândouă, preferă ziua. Și astfel, eu încă nu am reușit să mă smulg ciclicității lor. Pentru a înrădăcina în tine ziua e nevoie de lumină, deci de iluminare. Ultimele zile au fost cam întrerupte de nopți, ceea ce nu e o laudă. Spre exemplu, acum tu vei citi o ediție a doua a scrisorii mele, căci prima era cam în lipsită de detașare.
Deci, exceptând ultimele zile am urmărit și am reușit să conștientizez starea de grație divină. Uneori am trăit chiar revelații.
Acum două săptămâni am făcut prima mea “ieșire”. În Mutlangen. Aici este o atmosferă prielnică muncii spirituale. în ce sens? Volker și Jutta, locuitorii acestei case în care am locuit, au făcut și ei yoga. Wolfgang încă mai face. Wolfgang, informat de Dieter că eu fac yoga, mi-a propus să particip la o oră de yoga și a informat la rândul lui pe ceilalți. Iar Volker mi-a pregătit o încăpere pentru asane. Nu poți să îți imaginezi cum și cât de natural și frumos a făcut aceasta. Cu atâta dăruire și dragoste a pregătit locul, că era imposibil să nu lucrezi.
Volker este un om remarcabil, de la care mai am multe de învățat. Ceea ce se observă la el, de la început, este calmul. O liniște interioară ce provine din iubire. Senzația a fost de focar de iubire. E ceva ca o înzestrare naturală, necontrolată și cred că și neconștientizată. În afară de calm și iubire, Volker mai este și un om de acțiune. În sensul că el face tot ceea ce îi stă în putință. A activat pentru dezarmare (În Mutlangen a fost o bază militară, ce fabrica rachete nucleare ) făcând demonstrații, așezându-se în fața tancurilor și a camioanelor ce transportau rachetele, a postit câte 1 lună pentru dezarmare, a făcut închisoare și așa mai departe.
Pe Volker am putut să îl văd în una dintre cele mai grele situații pe care le poate avea un om: necazuri în căsnicia surorii lui, tăierea unui deget și moartea mamei lui. Toate în aceeași zi. În ciuda durerilor fizice și sufletești, Volker și a păstrat uluitor calmul, a fost la fel de iubitor și de liniștit, cu multă răbdare m-a ascultat și m-a corectat în continuare. Puțini oameni din cei pe care îi cunosc sau poate chiar nimeni au această constanță, această continuitate. Mie mi s-a părut ceva extraordinar acest control și această manifestare. Parcă toate veneau de dincolo de el.
În afară de Volker, Dumnezeu mi-a scos în cale o pereche vârstnică. Haido și Georg, de 89 de ani. Am locuit la ei o noapte, în Stuttgart. Armonia acestor bătrâni te îndemna la meditație. El, aproape surd, iar ea, cu iubire, răbdare, respect, îi tot repeta ce discutam noi. Și o înțelegere aparte de care ea dădea dovadă. Cei doi își dizolvasera egourile și mi-am dat seama că este un model al iubirii, pe care Dumnezeu mi la revelat. Iubirea și armonia lor este bazată pe un profund respect și prețuire reciprocă. Între ei nu mai există acest război obser și în același timp ascuns, subtil, între cele două părți ale unui perechi “eu sunt mai presus” “Eu sunt superiorul”, ” tu ești cam tolerat pe aici”. Nu există acea luptă a egourilor. Fiecare trăiește prin și pentru celălalt. Nu pot exprima în cuvinte adâncimea aceste relații. Și între Volker și Jutta relația era așa, dar aici te uluia prospețimea iubirii. La acesti octogenari era mult mai mult decât o prietenie între spirite. Când citim frumoasele noastre sloganuri “frumusețe”, “prețuire”,” transfigurare”, “iubire”, “respect”, de multe ori suntem atât de departe de adevăr. De multe ori mi-am dat seama că rătăceam, iar eu credeam că dețin sursa. Aici am învățat, sau mai bine spus conștientizat, multe greșeli, limitări și aspecte.
Noi suntem foarte mândri că facem yoga, credeam că facem ceva deosebit și . Reiau ideea : eu eram foarte mândră că fac yoga, că fac ceva deosebit și credeam că prin aceasta sunt mult superioară celor din jurul meu. Aici am descoperit că lucrurile nu sunt așa. Că există oameni care au mult mai mult comun, practic cu Yoga, decât am eu. Am descoperit că faptul că fac yoga nu este decât un orgoliu, o umflare în pene o ascunderea lipsei altor calități. Oamenii de aici nu fac yoga, dar au multe calități pe care eu nu le am sau le am neglijat sau le-am diminuat. Dar “eu sunt cineva pentru că fac yoga”
Lecția pe care o tot primesc în ultimele zile este usturătoare și cred că ar fi bine să o învăț acum pentru totdeauna. Încercările spirituale la care sunt supusă sunt mari, dar știu că Dumnezeu nu te încearcă mai mult decât poți duce…
Pretutindeni văd oameni echilibrați și armonioși. Și eu îmi descopăr atâtea probleme. Sunt oameni care nu se ascund după “eu fac yoga” “Eu sunt spiritual”, ci își cultivă talentele. Eu am ajuns să neglijez harurile și le am pierdut pe cele mai multe, dacă nu pe toate, în ideea că eu sunt cineva prin însăși prezența mea. La repetiții, la un musical, am văzut nouă fete neinițiate, dar fără orgolii și focalizate lucrând împreună. Eu m-am simțit prost știind cât de orgolioasă sunt. Fetele acestea nu avea orgolii că “eu știu” și toate erau studente la conservator.
Mie am dat seama că nu am nici forță, nici control. Acasă reușesc să mă amăgesc, aici însă lucrurile apar evidente pe lângă oameni care au reale calități. Și mai ales dacă se strecoară și un Firicel de Ego sunt un nimic ridicol..
Nu îmi dau seama dacă am reușit să asimilez ceva din lecțiile primite și din încercările prin care am trecut.
Wolfgang a fost o încercare pentru mine. Nu cred că am trecut cu o notă prea bună, iar după aceea prin Christoph am mai primit câteva lecții.
De acum urmăresc să fiu și mai atentă cu manifestările mele. Azi am conștientizat manifestări egotice.
Despre discoteci am căpătat o nouă viziune. Aici există multe discoteci Bagvan, adică ale lui Osho. Am fost întro asemenea discotecă. În primul rând, sunt oameni de absolut toate vârstele acolo. Există o mare libertate de exprimare în dans. Dansul nu este inhibat și muzica mi s-a părut foarte armonioasă. La miezul nopții s-au aprins toate luminile și au fost două valsuri. Totul se schimba brusc. Parcă era meditația cu starea de androgin. Am dansat și eu un vas cu Christof. Ce am simțit s-ar putea asemăna cu explozia inimii, însă independent de Christoph. În discotecă am mai avut un simțământ complet nou: o senzație imensă de libertate. Asta nu de la început. Chiar am fost cam inhibată, după aceea mă simțeam singură, nu aveam un spate care să mă acopere și după aceea am căutat să fiu pur și simplu, prin mine însămi
Am mai constatat că energia mea poate deveni prea mare, iar eu pot foarte ușor să pierd controlul.
În parcul de distracții nu am avut noi senzații. Am mers acolo consacrând Ramonei, dar am fost mult prea bulversată de ce se petrece și se petrecuse în mine ca să mai pot savura ceva. Toate în mine s-au răsturnat și trebuie să pun ordine.
Ieri am mers mult pe bicicletă și am putut conștientiza o frica și lipsa de siguranță, care mă domină. Tot ieri am conștientizat penibilitate exacerbării swadistanei. Când l-am auzit pe Christoph cântând la pian, ceva parcă se rupt în mine. Am început să plâng și mi-am dat seama că, pur și simplu, eu nu iubeam. Christoph este un om care, de asemenea, are foarte multe calități, iar eu mă grăbesc să fac mereu aceleași greșeli. Mă reped să clasific tot ce văd, să etalonez să demonstrezi că eu știu, că eu cunosc. Mai mult decât atât: încerc să violez intimitatea celor deosebiți și cred că egoul meu vrea să se poleiască puțin de la ei. Îmi dau seama că pe lângă el, mă refer acum în special la Christoph eu nu am nici calități, nici forță. Și pe undeva, m-am surprins că fac asta: dau buzna.
O altă deosebire clară între nemți și noi este sexualitatea, la noi sexul este pus la prea mare valoare, aici e altfel. La noi multe se bazează prea mult pe sex. Eu însămi, aici am constatat că a fi o femeie sexy nu înseamnă nimic. Sau mai exact aici conștientizez mediocritatea mea în toate domeniile. Dacă aș fi o adevărată femeie, totul ar fi fost bine, dar așa îmi dau seama că nu am decât pretenții de femeie nu și energie.
Trebuie să meditez mult mai mult asupra jocurilor egoului meu, asupra valorilor pe care le iau în considerare, asupra fricii de moarte ca expresia lipsei de credință și multe altele.
Azi Christoph a mai făcut ceva ce mi a fost ca o lecție: a spus că el trăiește, mai degrabă în acum. Și asta mi-a amintit de Rajneesh, care spune că doi oameni nu pot sta împreună fără să facă nimic și fără să vorbească. Kristoff este întro altă lume, mai înaltă decât cea în care mă învârt eu acum și mereu simt nevoia să îi povestesc ceva, pentru că nu există nicio legătură, nimic comun între noi și egoul meu vrea asta. Egoul meu vrea prietenia și prețuirea unui om deosebit.
Deci, după cum vezi, am ajuns la faza conștientizării Egolui mereu și mereu.
Vezi și tu că lecțiile mele sunt multe și felurite. Păcat că nu am trezită continuitatea conștiinței. Știu că am mai trecut prin așa ceva dar nu am conștientizat suficient și nu am aprofundat suficient. Nu știu dacă am reușit să prind toate lecțiile ce mi le trimite Dumnezeu și nu știu dacă am înțeles tot ceea ce aveam de învățat de la toată lumea. Știu că de la fiecare trebuie să învăț ceva.
18 octombrie ora 22:26 ora Germaniei. Între timp am reușit să mai îmi temperez egoul. În scrisoare între “….” și “Pretutindeni” am făcut o pauză. Asta a fost marți. În timpul acestei pauze am fost supusă unui atac. Acum sunt relativ bine. Spun relativ bine căci am glezna dreaptă umflată. Nu știu ce este. Entorsa sau scrântire. Deși eram avertizată că atunci când postesc, să nu mă expun pericolelor, marți am plecat cu bicicleta în Freiburg. La ducere a fost chiar foarte prudentă. Am lăsat bicicleta undeva(Aici bicicletele sunt mijlocul principal de locomoție. Există drumuri speciale pentru biciclete și absolut toți merg pe bicicletă) și am urcat pe o munțișor să vedem Freiburgul.
La întoarcere, tocmai îi spusesem lui Christoph că marțea mereu mi se întâmplă ceva (sau mi se poate întâmpla) și ne am luat bicicletele. Eu mă simt încă nesigură. Mai ales în intersecții. Trebuia să trecem o intersecție mare. Primul obstacol a apărut când a trebuit să trec printre un pieton și o altă bicicletă ce veneau din sens opus. Eu nu am echilibru pe bicicletă (mai ales dacă încetinesc). În fine, când să răsuflu ușurată că nu am căzut, nu îmi dau seama ce s-a petrecut. Am văzut prea târziu că e roșu nu am putut să frânez, frâna de picior nu a funcționat (a jucat lanțul) și abia am reușit să mă agăț de semafor căci altfel mă duceam sub roțile unei mașini. Din fericire, am reușit să cad cu bicicleta lângă mine și nu sub mașină. Însă am făcut ceva la picior. S-a umflat ieri m-a durut tot timpul, Ieri noapte nu am putut dormi, de câte ori mișcam laba piciorului sau mă atingeam de ceva mă durea. Acum e în continuare umflat, dar pot merge normal. Rar de tot și doar la anumite mișcări mă mai doare. Mă sperie umflătura. E mare și urâtă. Am încercat cu varză, dar parcă e și mai urâtă. Cred că voi merge la doctor.
19 octombrie sunt în sala de așteptare la doctor
20 octombrie Ieri am avut o zi plină. La doctor era unul tinerel, foarte drăguț. Mi-a dat arnică, tratament homeopatic, ceva să îmi bag piciorul și o rețetă cu o cremă din plante ce a costat doar 20 de mărci.
Am cam intrat la cheltuieli fără să vreau. După amiază am făcut o excursie În Pădurea Neagră la Titisee, ceea ce m-a mai costat 9 mărci drumul, iar seara am fost la cinematograf încă 10.
În excursie m-am simțit foarte bine. Îmi dau seama că iubesc din tot sufletul natura. Acestea sunt niște daruri divine (excursiile) și nu îmi pare rău că am fost la munte.
La film, am văzut unul machedonean “înainte de a ploua”. Bun film. Și culmea, l-am și înțeles! (mă refer la limbă).
Piciorul mi s-a desumflat, dar m-am am trezit cu o vânătaie. Și mă mai doare foarte puțin.
21 octombrie.Te iubesc.
Sunt în Buch(Înseamnă carte), la o ședință a organizației. De ieri, e ședință full time.
Din camera în care dorm am privit afară și am avut timp presă că sunt în Făgăraș, la unchiul tău. Multe sunt altfel de cum le știu. Aici (e un sat) am mâncat o mâncare atât de adevărată și de sănătoasă!
Asistând la ședințele acestea (extrem de bine organizate) m-a apucat impulsul să fac și eu ceva.
Întâi aș vrea să știu ce mai e pe la noi. Se scoate revista cu manipulările privitoare la românii și maghiarii din Transilvania? Am găsit ceva ce s-ar putea adapta și la noi:
“Hristosul tău este un evreu
Mașina ta japoneză
Pizza ta italiană
democrația ta grecească
cafeaua ta braziliană
scrisul tău latin
iar vecinul tău doar un maghiar( respectiv român)”
23 octombrie Idar oberstain. Și aici te iubesc. Prietenii noștri sunt foarte prietenoși.
Să-mi continui ideea …mă gândeam să facem o “campanie” de conștientizare în masă. De exemplu mici bilețele, variat colorate, lipite în mașini, stații și magazine, cu mesaje “Oare ce s-ar întâmpla dacă ai zâmbi?” “Oare ce sară întâmpla dacă ai ceda locul altcuiva?” “Oare ce s-ar întâmpla dacă ai căuta un coș de gunoi, în loc să arunci pe jos?” “Ce mai faci?”-” Ai așteptat vreodată să ți se răspundă la această întrebare automată?”
Tot în aceeași idee, și legat oarecum de bursa mea de aici: niște pliante, colorate (hârtie colorată) și cu desene nostime. Îți trimit o ciornă. Mai dă-mi repede alte idei. Eventual întreabă și pe alții. Și ideea de teatru pentru oameni total obișnuiți, eventual pe stradă (aici vă tot felul de lucruri) în scopul de a-i face conștienți. Mă gândesc că aș putea xeroxa mai multe asemenea pliante aici, pentru Alianța de reconciliere.
“(R) Evoluția pornește din interiorul nostru”
Deși ți aș mai scrie multe, trebuie să închei căci m-am cam lungit cu această scrisoare.
Mi-ar fi plăcut să fim împreună și în plan fizic.
Cu toată iubirea lui Dumnezeu
PS Cezărică mă gândesc și la tine mai ales când trec pe lângă magazin cu scule. Azi am vizitat un muzeu al florilor de mină și am văzut cristale de tot felul, între 500 de kilograme și peste 2 t. cred că ți ar fi plăcut și ție. Ceea ce m-a impresionat, între altele, niște “felii” de diverse, ce aveau mijloc triunghiuri echilaterale perfecte, de alte culori. Asta în natura stâncii. Nu mă grăbesc să cumpăr CDuri căci prefer să încerc să iau un PC 486.
Lila, în Freiburg am văzut la repetiții o fată care semăna izbitor cu felul tău de a fi. Parcă era o reproducere a ta germană. Te pup dulce
Johann, cel la care am locuit în Freiburg, îmi amintea uneori de puritatea ta. Și pe tine te pup pe ambii obrajori
