Dragii mei,
În sfârșit m-am îndurat si m-am apucat să scriu. Acum sunt cu Dieter la el la școală. Are fereastră și stăm în cancelarie. Am participat până acum la trei ore, la 2 am vorbit eu despre România, unei clase a 10-a, iar la o altă doar am asistat ( clasa a cincea). Aceasta este o școală reală și are clase de la a cincea la a zecea. Toate sunt altfel decât la noi. Cancelaria este prietenoasă. Fiecare profesor are o cheie de la cancelarie și ușa este închisă mereu. Am întrebat de ce e așa. Pentru ca și profesorii să aibă pauză și să nu se fâțâie mereu elevii pe aici. Tot în cancelarie este un Xerox, fiecare xeroxeaza și apoi se trece pe o listă cu cât a seroxat. În afară de Xerox, mai este o minibucătărie pentru ceai și cafea și altele. Hainele profesorilor sunt aranjate pe umerașe în spatele dulăpioarelor( Analog cu sertarele noastre). Directorul poate comunica cu elevii din clase prin interfon. De asemenea din cancelarie se trece prin secretariat în biroul directorului. Și tot din cancelarie se trece între o altă încăpere cu multe cărți. Pe pereți sunt panouri în care sunt agățate tot felul de anunțuri. Profesorii sunt de serviciu doar în pauza mare ( 15 minute) și pentru fiecare etaj este un profesor, fiecare zonă a curții alt profesor. Nu au cataloage și fiecare clasă are un caiet ce stă pe catedră și în care sunt notați toți elevii clasei, data lor de naștere, oglinda clasei (cum stau în bănci) și fiecare profesor scrie ce a făcut la ore( ca lecție) și semnează.Ei nu au condică. Caietul acesta îl păstrează un elev (cred). Toți profesorii xeroxează articole și le dau elevilor la ore. Despre curățenia din școală nu are sens să vorbesc. Clasele au 20 de elevi, iar băncile arată impecabil. Stau câte doi în bancă. Tot în caietul din clasă să trec și absențele. Notele le are profesorul și le dă dirigintelui la sfârșitul trimestrului. Da! Au și frigider în cancelarie și își fac sendvișuri. După ora asta voi merge cu Dieter să asist la o clasa a șaptea rea și sălbatică. Aici mi se face dor de școală, tocmai mie care nu vreau să fiu profesoară. Îmi dau seama că la noi nu se poate face încă nimic bun. Oamenii aici sunt mult mai corecti, inclusiv elevii. Spre exemplu în holul mare al școlii există o măsuță cu reviste destinate elevilor, cu planuri de școlarizare în străinătate, cu excursii programul teatrelor, operei, etc. Și ele nici nu dispar abuziv, nici nu e plin de rupturi din ele. Există o altă disciplină. Elevii nu au un deosebit respect pentru profesori din câte am observant. Există un bufet cu sendvișuri și pâinici pentru elevi. Orele sunt de 40 de minute și pauză normală de cinci minute. După fiecare utilizare a veselei, fiecare profesor face curățenie și spală ce a folosit.
Dar destul despre școală (pentru moment)
Am participat la două adunări ale grupelor pentru reconciliere ( mă rog, ce sunt ăștia pe aici) s- ar putea traduce ”Alianța pentru reconciliere”.
2 octombrie 95 M-am întrerupt din scris. Am fost la acea clasa a șaptea. întradevăr erau răi! Dar nici Dieter nu știe să se impună. Când am spus că eu i-aș ține în picioare în fața tablei pe cei cinci cei mai răi, a râs că la ei așa ceva nu se face, dar nici nu se predă liniște.
În afară de școală am fost și intr-un spital. Nu vă puteți imagina ce curățenie era acolo. Oglindă pe jos, de curat ce era. O atmosferă prietenoasă, tablouri vesele pe pereți, pictate de copii, colaje și decupaje din hârtie colorată. La bufetul spitalului, aceeași atmosferă veselă și intima.
După spital, în aceeași duminică , am fost la o biserică, la ungerea unui preot Superb cor, orchestra, o muzică de vis. Preoții vorbesc rar și clar și pot înțelege ușor ce spun. Lume multă, puhoi. Și numai personalități ale orașului și landului. După slujbă, am fost la Dineu. Sendvișuri frumoase și gustoase și tot felul de băuturi. Numai că nu puteai să stai de vorbă cu cunoscuții, căci mereu a luat cuvântul câte cineva și a ținut câte o cuvântare. De două trei ori a cântat orchestra. Superb, parcă era un bal de pe vremea regilor. La sfârșitul dineului, un cunoscut păpușar al lor a făcut o scenetă și toți am fost încântați.
În prima duminică am fost în Stuttgart, la întâlnirea anuală a Alianței pentru reconciliere. Întâi am fost între o biserică, unde Dieter a ținut o predică, e preot. Apoi ne am dus toți la cineva acasă. Acolo am mâncat o supă. Gazdă o pereche în vârstă, foarte inimoși, o atmosferă ce îmi aducea aminte de casa lui tanti Mimi. După supă, s-a trecut la cafea și la discuții între noi. Am cunoscut mulți dintre cei la care voi Sta în diverse regiuni.
În sfârșit, s-a trecut la ședință. Fiecare s-a prezentat. Cine este și ce face pentru alianță. Nu erau decât 20 de oameni. Au fost patru persoane foarte în vârstă, peste 80 de ani, care au fost între primele în alianță. Alianța este o organizație internațională ce se ocupă cu reconcilieri, probleme sociale și pace. Are o vechime de peste 50 de ani. Nu am înțeles tot ce vorbeau, căci era a doua zi în Germania. M-au invitat toți pe la ei și așa mai departe.
A doua zi, am stabilit cu Dieter termenele și seminariile la care voi participa.
Prima săptămână a fost grea. În fiecare noapte visam ba că sunt acasă, ba că mă întorc acasă sau că am venit pentru puțin timp acasă și trebuie să plătesc iarăși drumul și să mă întorc în Germania. În fiecare noapte, dormeam foarte rău. Dieter m-a trimis la cumpărături, m-a trimis pe bicicletă să îmi fac asigurarea, m-a trimis singură peste tot să mă acomodez.
Am stat mult la mine în cameră și am citit dicționarul și Biblia. Lângă mine e o biserică și mereu se aud clopotele, parcă aș fi la mănăstire. E frumos. Casa lui Dieter e foarte frumoasă. El locuiește cu două etaje mai sus. Eu stau la demisol. Deasupra stă Anne, o tipa cu doi copii superbi, Marcel și Nadine.
Noua soție a lui Dieter, Anelli, este foarte simpatică.M- am înprietenit foarte repede cu ea. Ea a venit și m-a luat din gară, căci Dieter era bolnav. Puțin răcit. Aici ăștia nu prea gătesc, așa încât am făcut eu mâncare, de nu mai vroiau să meargă la cantina. Împreună mâncăm doar în weekenduri. Anelli,Soția lui Dieter, lucrează până la ora 5:00 și mănâncă la cantina. În zilele în care are școală, marți, miercuri și joi, Dieter mănâncă cu ea la cantina institutului,în care lucrează. Ea lucrează la ajutoare sociale. Vin oameni cu probleme și le face vizite. Decide dacă au întradevăr probleme etc. Joi am fost și eu la cantina cu ei. Superb, curat, luminous, plăcut și mâncare bună. Anelli are un birou nou, ca de director.
Dieter face multe pe lângă casă. A închiriat un teren( o pădurice), pe care sunt și pomi fructiferi. Se duce mereu și taie pomișori sălbatici, pentru a scoate la lumină pe cei buni. Lucrează în curte, taie pomi și pe aici. A plantat ceapă, pentru la anul. Vinerea trecută am lucrat toți în grădină lângă casă seara am făcut foc are un cămin în curte și am mâncat brânză prăjită cu ceapă și am băut bere a fost foarte frumos asta în prima vineri în cea de a doua Vineri am avut musafiri două cunoștințe ale lui aneli două finlandeze am făcut eu mâncare sote de morcovi cartofi cu smântână mâncare de mazăre și chiftele de soia și salată de varză cu morcovi ia plăcut mult
Joia trecută, Dieter a primit o invitație la un concert nemaipomenit. Ultima din patru zile liturgice, într-o mănăstire gotică din Evul Mediu, Maulbronn, considerată una dintre cele mai frumoase clădiri din lume.
Am mers cu mașina 20 de km. Înainte de concert, a fost un scurt bufet cu pâinici și suc de mere. Concertul și liturghia au avut loc în biserică. Biserica enormă, în stilul gotic pur. Lume multă. Au stat și în picioare. A fost o seară în memoria unei femei, ce a trăit în 1300 și a lăsat multe meditații frumoase, a ajutat oamenii. Nu am înțeles chiar tot ce s-a spus și m-am necăjit mult din cauza aceasta. La flaut a cântat cel mai cunoscut vrăjitor al flautului de la ei: Houfeinn( am dubii ca il chema asa). În afară de flaut s-a cântat la pian și Gong. Atmosferă deosebită. Toți am primit notele și cântecele și am cântat și noi. Muzică întradevăr îmbătătoare. Concertul a avut o pauză de jumătate de oră în care am fost invitati să vizităm mănăstirea.
Mănăstirea nu era dotată cu lumină electrică și luminată cu lumânări.
În spatele celor ce cântau era un zid ce despărțea clădirea bisericii în două jumătăți. Eram curioasă ce este în cealaltă jumătate a Bisericii. Am fost uluită și izbită de măreția și Splendoarea și atmosfera titanică de acolo. Dincolo era Camera Liniștii. Pe două rânduri erau jilțurile preoților, așa cum le știam din filme că sunt la consilii, la procese. Și tot acolo mai era altarul unde te puteai ruga. Extraordinar. Și tot acolo o liniște ce te pătrundea în suflet. Nu e vorba de lipsă de zgomot. Oamenii se tot foiau. E vorba de acea atmosferă de pace interioară, de calm mental, specifică mănăstirilor de aici. Am mers pe un coridor ce dădea într-o curte interioară pătrată, exact ca în filme. În plus, special pentru această seară, erau ca decor, puse niște forme pe care erau simbolurile planetelor( din astrologie) și câte o meditație legată de planeta respectivă,iar apoi același lucru cu zodiile.
În curte, între, pomi era aranjat un alt loc de rugăciune și meditație. Pe una din laturile coridorului era o fântână. În fiecare încăpere era ceva. Pe un hol era un cor de șapte băieți, ce cântau îngerește. Toți îmbrăcați în călugări, ceea ce mărea atmosfera de sfințenie, de pace și liniște. În altă parte, un alt călugăr recita foarte frumos ceva ce putea fi și Cântarea cântărilor. În altă încăpere, cineva cânta la gong. În alta, altcineva la chitară. Și toate luminate cu lumânărele. Am trecut printre o încercare a oglinzilor( a te accepta pe tine însuți) și nu am mai avut timp să intru în labirint, unde punctul central era un altar. În partea a doua a concertului a fost mai multă muzică. Mi s-a părut totul un vis. Și acum mi se pare că am visat.
Ultima săptămână a fost bună și întradevăr plină. Nu am mai avut coșmaruri, și chiar am dormit bine. Pentru a fi complete, sâmbătă am fost în târgul de vechituri (flohmarkt), unde mi s-a părut trist. Există și aici sărăcie, dar cei care vindeau sărăcie erau străinii, nu nemții. Mi s-a părut că au strâns de pe străzi ce au aruncat alții și acum încearcă să le vândă. Cam aceleași imagini ca în târgurile noastre de vechituri. Erau și lucruri frumoase, noi, dar nu am avut inimă să mă uit. M-a izbit prea tare atmosfera de sărăcie pe care o cunosc.
După amiază am mers cu Dieter la Ziua refugiaților, la ”azil”. Un loc unde refugiații se întâlnesc, își fac programe împreună, au o cameră de învățat, una pentru copii, una pentru discuții etc. Ei nu sunt cazarmați, locuiesc în oraș, în cele mai proaste locuințe. Mulți, chiar foarte mulțiȘ din Sri Lanka, Bosnia etc. Nu am văzut român la această adunare. Au fost programe artistice frumoase, dansuri naționale din Bosnia( seamănă cu ale noastre) și din Sri Lanka. Am mâncat mâncare indiană. După aceasta, am fost iar la un concert, dar nu am rămas decât la Bach. Eram deja obosiți. Ieri, duminică am fost la slujbă, unde a slujit o preoteasă. În loc de predică, a fost un joc al copiilor de la grădinița bisericii. Deosebit. După, am fost la casa bisericii-un loc în care se întâlnesc după slujbă și am mâncat.
Ultima săptămână a fost plină, nu e așa?
Acum este 6:15 luni și la 10:00 plec în Mutlangen. Începe Marea aventură, căci nu știu ce și cum e acolo. Știu că locuiesc la două familii, ce participă direct la munca de protest. Adică fac demonstrații împotriva testelor nucleare sau culcă pe șinele de tren, să nu plece un tren cu reziduri nucleare etc etc
Până acum toți nemții pe care îi am întâlnit mi s-au părut prietenoși. Atmosfera nu e atât de rece cum se zice. În schimb, în toate se simte acea ordine și rigurozitate specific nemțească. Parcă toate aici sunt altfel: florile, copacii. De case și străzi nu mai vorbesc. În aer există această specificitate nemțească.
Ispringen, în satul lui Dieter este cam ca Sinaia. Aici nu te simți închis. E multă verdeață. Pădurea e foarte aproape. Munții nu sunt, ci sunt dealuri, dar e frumos și aerul e destul de curat. Doar roșiile nu au gust.
