2013 : Nu știu de ce, anul acesta am plecat foarte greu și foarte târziu în vacanță! Dacă stau să mă gândesc bine, de fiecare dată am plecat cu greu. În 2010, anul meu de cumpăna, am plecat greu pentru că gândeam plecarea ca o mutare definitivă și nu mă simțeam în stare să o fac. În fine, 2010 a fost un an prea greu pentru mine ca să îl pot explica astfel și aici.

Anul trecut am plecat mai târziu, dar nu așa de târziu că acum. Anul trecut aveam ca primă destinație peștera Skockjan din Slovenia. O văzusem în poze. Apoi traseul s-a construit pe parcurs.

Anul acesta a fost un an fără traseu. Îmi propusesem să văd o altă peștera, dar nu am ajuns încă la ea. Abia prin 2017 ajungem să o vedem: Goufre de Padirac.

Una peste alta, vacanța de anul acesta a fost frumoasă, a fost o vacanță activă, am mers mult, am trecut de la xl la l ( să vedem cât mă va ține). Deosebirea față de celalalte, este că am lăsat mașina și am mers pe munți. Am mers și pe malul oceanului. Nu am vizitat nici un fel de orașe, am avut parte doar de un pic de Paris – mult prea puțin că să pot spune că am fost acolo.

Total: 9135 km. există puncte pe această harta care sunt doar marcaje, sunt zone pe unde am zărit câte ceva din fuga mașinii și sunt folosite pentru conturarea traseului.

Este anul în care o parte din stresul nostru s-a diminuat considerabil. Am descoperit  un site care e format din locuri de parcare pentru campingcaruri. Mi-nu-nat! Am dat niște bănuți și am căpătat o formă offline a site-ului. în toți anii nu înțelegeam cum de se duceau caravanele fix unde aveau voie să parcheze și să rămână. Noi ne orientăm mereu după mediu: suntem destul de invizibili, deranjăm pe cineva, e vreun semn vizibil de interzis, ne convine ?

După ce că am plecat târziu în vacanță, ne-a cuprins dorul de România și am luat pe rând la cercetat Transalpina, Hațegul, de acolo am ajuns să ne uluim de Ghețarul de la Scărișoara, să vorbim despre conspiratiile mondiale cu un țăran care venea de la cosit și care ne-a permis să dormim lângă casa lui ( eterna problemuță din România, nu avem unde parca, nu găsim drumuri laterale sau fundături în care să putem dormi noaptea). Dacă tot am luat-o pe linia această am trepidat să vedem Roșia Montană, ne-a plăcut, zona, lacul, satul, dar nu e pe lista de revenit, apoi am spus că nu se cade să nu vedem locul pe care îl menționează permanent Busu: Stana de vale. Superb peisaj, zero accesibilitate să îți iei și tu niște apă în bidoane.

Ce făceau strămoșii noștrii când era vremea ploioasă? Se retrăgeau în peșteri. Așa și noi: a Urșilor și apoi la Meziad. Uluitor este faptul că sunt atât de diferite. Da.. sunt pe lista de revăzut.

Ușor ușor am luat-o spre Arad, de unde ne-a venit ideea era să mergem să ne intersectăm cu prietenii noștrii la Ljubljana. Am mai tras puțin de timp pe drum, pe la Balaton și încă un pic în Austria, dar am ajuns la timp pentru a prinde cele mai calde temperaturi simțite în zona din 1973. Mă rog, teoretic erau 36 de grade, practic lesinai de cald. Nu știu cât de bine știți voi Ljubliana. Prin mijlocul ei trece un rău, Ljubljanica. Undeva în centru sunt trei poduri. Ei bine, era atât de cald, încât de pe unul dintre poduri se aruncau în apă, că mărgelele pe ață, tineri veseli și nonconformiști. Unul ținea de șase să nu treacă vaporașe și ceilalți se aruncau. Blacky a tras cu ochiul și a preluat modelul. Cum vedea o fântână cum se aruncă în ea. Cu atâta zel, încât a atras o echipa de televiziune și a devenit  brusc vedetă tv locală. Cert e că pe una dintre străduțe nu i s-a ivit fântâna, și cum era umbră, s-a lăsat pe burtă, în binecunoscută lui poziție broască. Nu a mai reacționat la nici un stimul. Așa încât s-a așezat și Mihai lângă el, și în final și noi ceilalți am preluat locuri pe treptele caselor. După așa o Aventură fierbinte în Ljubljana, nu mergea decât o baie în lacul Bled. Acolo lângă camping este o plajă de iarbă, insula se vede superb, câinii nu sunt interziși… apa e atât de limpede și de plăcută..că nu îți mai vine să ieși din ea.

Am luat un penthouse pentru noapte. De lângă gară se vede atât de frumos lacul și munții, gara are și grup sanitar, deci penthouse cum ziceam. În alt an, ulterior, au apărut anunțuri de interzicere și prețuri pentru parcare lângă gara. Ultima dată când am fost pe acolo, 2017 cred,la gara era ceva de genul 4 euro și la parcarea de lângă camping era 10 euro/noapte și încă 10 euro pe zi. În camping parcă ajungeam la 30 euro pe zi.

Slovenia și Elveția erau noile noastre “coup de foudre” din 2012. Am vrut neapărat să revedem Kranjska Gora, cu lacurile ei superbe și reci, cu munții Triglav – Alpii Iulieni. Tendința era să refacem  traseele de anul trecut, dar ceva ne-a îndreptat spre alte zări. Am traversat Austria, spre Germania. De ce așa? Pentru că în Austria, cu toată aplicația noastră nu am prea găsit locuri de dormit nopțile. A fost necesar cândva să întrăm pe o autostrada pentru a dormi într-o parcare, negăsind nici un loc free, adică mocca, adică după bugetul nostru alocat cazărilor. Nici în Germania nu am făcut prea mult, un traseu sau două pe Alpii lor și fugă în Elveția la Alpii consacrați.

Aceeași senzație de a fi într-un poster, de a respiră un aer pur, de a te ului de câtă frumusețe poate să existe în lume. Bucuria de a fi acolo. Deși nu eram prima dată acolo, uimirea e permanentă. Începe sezonul mersului în drumeții. Alegem cu harta în mâna diferite trasee, în general căutăm lacurile. Trăim aventuri minunate, dintre care menționez dormitul în parcarea unui camping. Locul indicat de Aire de CampingCars era împânzit de panouri de interzis orice, erau ceva mășini care ignorau acele semne, seară se lăsase, eram deja la capătul unei văi, nu prea se mai arătau alte drumuri și atunci în disperare de cauza …am atacat parcarea campingului. Un camping destul de înghesuit că să nu primească și mășinile mici. Dar cu o parcare generoasă.

A două zi dis de dimineață mergem pe partea însorită a lacului Klontalersee și dau să fac o baie. În timp ce eram în apă până la gât, văd cum se repede spre mine, prin apă, o dihanie lungă, cu un cap de șarpe și un corp lung ..tot de șarpe. Tupeistă dihanie mi-a smuls niște țipete și o viteză de care nu știam că sunt capabilă. Am ajuns pe pietrele de lângă mal în 2 secunde. Deodată cu dihania. Care m-a și depășit, barandu-mi trecerea spre uscat. Eu țipam, Mihai râdea, dihania între noi. Nu știam ce să fac și Mihai râdea. Cred că am avut pulsul 457…   într-un final am văzut (vreau să zic că nu mai vedem în față ochilor de panică) în timp ce priveam. O chestie lungă poate de 50-60 cm, înghesuită între pietre și apă, confuzata și ea. Mihai râdea aproape cu lacrimi. Într-un final, m-am mișcât, dihania a fugit și am aflat că aia era o știucă.  Am mai tremurat o vreme și apoi am aplicat toate metodele psihologice cunoscute și necunoscute și m-am convins că ar fi bine să mai fac o baie în apă aia că să nu rămân traumatizată și să nu mă mai arunc prin lacuri. Mai cu teamă, mai cu “hai că poți” am tras un rotocol în apă și am plecat spre capătul lacului. Desigur nu în înot.

Doamne, acum realizez cât de încărcată a fost vacanță în Elveția, cât de multe am să vă povesesc. Despre toate tomberoanele de gunoi închise cu cheie și lipsa coșurilor de gunoi. Am plimbat gunoiul cu noi câteva zile, pâna am reușit să găsim ceva mai touristic în care să putem descărca deșeurile noastre. Atunci, pentru noi era o mare mirare totul. Acum știm că se colectează selectiv la sânge, și pentru a preîntâmpina orice amendă, preferă să încuie tomberoanele că se nu pună nimeni altceva acolo.

Am ales un alt lac Mettmen, la care se ajungea doar pe jos. Sau cu o telecabină. Am ales pe jos. Cred că am dat jos 2Kg pe traseul respectiv. După un urcuș măreț, am ajuns într-o fâneață superbă, dau să mă relaxez, transpirată, încălzită, dar…  am aflat curând că nu e loc de așa ceva. Și că voi trece proba de viteză. Am atras taunii ca un magnet și tot ce puteam face era să mă mișc repede și mult. Lacul și peisajul superb. Panouri cu scăldatul interzis. Blacky nu știe să citească și l-am văzut instant în apă.. nu știu cum să vă explic. O apă atât de limpede încât aveam senzația că Blacky zboară. Cu tură de lac, cules fructe de pădure și coborârea,am ajuns pe întuneric înapoi la mașină. Dar ce a contat?? A fost superb.

Cu încredere în mine, după atâtea aventuri, am atacat Matterhornul. Nici chiar așa, dar am repetat experiența de anul trecut cu telecabina. Dar am luat doar până la Trokenen Steg, adică la 2939 m, după care a urmat o coborâre până în Zermatt pe jos. Iar am exagerat cu pozele și cu mersul încet ( că și cum aș fi putut și altfel ) astfel încât ultima parte, cea prin pădure a fost făcută la lumina lanternei. Am prins ultimul tren până în Tasch. Bilet de tren și pentru Blacky care era frânt. Că și cum ar fi știut că are bilet s-a covrigit pe un scaun și a oftat. Nașul nu a spus nimic. Acum îmi pare rău că drumul a durat doar 7 minute și era și pe beznă.

Tot aici în Zermatt am căutat de am înnebunit o zi întreagă un magazin de articole sportive, pe care îl văzusem cu un an înainte. În vitrină avea un hamac lună, și acum eram deciși să îl cumpărăm pentru ziua lui Mihai. Am căutat stradă cu stradă, vedeam clar cum era poziționat magazinul, cum era vitrină, intrarea, îmi aminteam chiar și un zid de lângă magazin. Pictat cu niște exploratori. Am plecat din Zermatt dezamăgiți că a dispărut într-un an magazinul cu neprețuitul hamac și chiar și pictură aia de pe zid.

Părăsim Elveția și revenim “acasă”. În Franța. Trecem prin trecătoarea Forclaz, ajungem la Chamonix unde mi se pare tot timpul că am un deja-vu. Puteam să spun mereu ce va urmă la fiecare intersecție, o senzație de atât de cunoscut pe care nu o înțelegeam defel. Era prima dată când ajungeam acolo. Începusem să cred în vieți anterioare, în puteri paranormale. Totul atât de familiar. Incredibil. Până am văzut peretele pictat. Și magazinul. Și hamacul. Stăteam și râdeam de mine. Și de Mihai. Nici unul dintre noi  nu păstrase prin nici un colț de circumvolutiune că fusesem la Chamonix. A rămas chiar și acum un mister cum s-a șters din memoria lui 2012 că am fost acolo. Am căutat pozele din 2012 când am ajuns acasă. Da.. fusesem.

Știți cum e cu vacanțele în care nu ai nici un plan? Mergi pe doruri. Și m-a pocnit dorul de Paris. Mă doare acest dor și acum. Și am plecat spre Paris. Doar că am făcut o escapadă pe drum. O haltă. Într-un loc unde ni se terminaseră bateriile personale. Am ajuns pe întuneric. Dar tot am ieșit să facem o plimbare în sat/orășel. Digoin. Rămânem uluiți de un pod de apă peste o altă apă. Revenim să îl vedem la lumina zilei. La fel de uluiți. Mai ales că trec și vapoare pe acolo. O să revin cu subiectul

Parisul. Între agonie și extaz. Ne luăm o “cazare” pe o stradă secundară din arondismentul 16. După prima noapte rămânem fără placă ascunsă sub mașînă. Placă cărată de la Zermatt. Vedem cât de interzis îi este lui Blacky în toate parcurile pariziene. Remarcăm cât de puțini strâng după cățeii lor. Totuși apucăm să revedem cheile Senei, locurile în care se dansează în aer liber, ne plimbam puțîn. Dorul de Paris nu mi s-a alinat, dar măcar un pic am respirat același aer cunoscut și iubit. E clar că nu poți să retrăiești viața pe care ai avut-o acolo, luni de zile, în cele 2-3 zile în care libertatea îți este tare limitată. În plus, este cald și încep să simt lipsa confortului minim. A dușului de pildă. Lucru care ne trimite rapid spre Dieppe.

Are loc, în sfârșit, marea bucurie a lui Mihai…capturarea primilor 2 pești  macrou. Le-aș spune macroi, dar sună ciudat. După o ucenicie de 2 ani a reușit miracolul. Eu încă nu am reușit. Dar am prins și eu un ceva care a venit înfășurat în fir de a râs tot digul. Nu mai știu dacă v-am povestit cum e la Dieppe. E un dig mare mare și peste 100 de pescari umăr lângă umăr. Macroul este un peste care merge în bancuri. Dacă prinde un pescar se înviorează tot batalionul și toți aruncă și mulineteaza. Un adevărat spectacol. Se dă cu un șir de ace cu niște pene colorate. Pe un astfel de șirag de ace am prins ei eu peștele ăla nefericit care s-a înfășurat în ace și ate.

De acolo, cu forțe proaspete și cu nastrusnicie am plecat să revedem Saint Malo, pe care l-aș revedea iar și iar. Mont Saint Michel ne-a atras că un magnet. Am privit spectacolul apei care vine spre insulă. Am rememorat aventurile noastre din 2010. Am remarcat că s-au făcut parcările cu plata și transport până la insula. Am cunoscut un francez cu care am vorbit câte în luna și în stele.

Îmbărbătați de regăsirea cu peisajul absolut fermecător din Bretagne am purces la drum. Nu, nu în direcția casei, ci fix opus…spre Finistere. Colțul de țărm francez tăiat fără milă în 2010. Descoperim plajă după plajă, golf după golf, stânci felurite, povești diferite, legate de pescari, de război, de faruri. Trăim peripețîi, întâlniri cu oameni care ne indică simplu următoarea destinație. De exemplu Meneham. Toate sunt locuri în care ne dorim să ne reîntoarcem pentru a trăi, nu doar a gustă.

Am observant că lucrurile pe care le faci oarecum pe furate,  când ar trebui să fii în altă parte, dar faci o nebunie și ești aici, capătă o savoare aparte, intensitatea cu care le trăiești e exponențială, gustul este minunat, bucuria este continuă. Că și cum furi viețîi bucurie și asta te bucură dublu. Acolo, lângă ocean, pe țărmurile acelea înalte, nu mai simțeam că suntem la mare, ci la munte. Vântul ne-a însoțit mereu. Freamătul oceanului, respirația lui sunt de neînlocuit.

În toate zonele sunt rezervații de vegetație. Și vegetația în sine este foarte diferită. De la diverse tipuri de iarbă, simplă, lungă, grasă că un covor persan, până la niște chestii îngrozitor de înțepătoare și țepoase.

Eram la La Pointe du Van, un capăt de fâșie de pământ care se revarsă că o ultimă supremație asupra valurilor. Acolo sunt niște trasee absolut clare pe care te poți deplasa, zonele cu vegetație mică și țepoasa sunt  delimitate cu o sfoară și țăruși.  Blacky era în legea lui în fața noastră, noi alegem o altă alee și ajungem undeva mai jos pe aceeași linie cu fosta noastră poziție de când ne-a văzut Blacky în elanul lui independent. Auzim schelălăit de la el, ne întoarcem și îl vedem cum a sărit peste sfoară, și se luptă să vină pe direct spre noi, prin țepii aia. Nici nu știam ce să facem, să râdem sau să plângem cu el. A străbătut distanța, s-a lins și a plecat victorios înainte.

Fiecare zi de înaintare în sens opus casei înseamnă o “subțiere” și mai pregnantă a timpului de întoarcere. Există un moment în care realizezi că nu mai poți să întinzi coarda, că e absolut necesar “să o tai spre casă”. Și când spun că o tai spre casă, este fix așa. Indiferent pe lângă ce peisaj minunat, pe lângă ce obiectiv renumit ești sau treci… trebuie să nu îl bagi în seamă. Să faci un efort total de a privi toată acumularea de bucurie din vacanță și de a nu tânji după ceea ce lași în spatele tău nevizitat, nevăzut, netrăit. Să te concentrezi pe ce ai și nu pe ce lași să treacă pe lângă ține.

În fuga această nebună spre casă, fiecare oprire pentru a mânca, pentru a dormi sau pur și simplu că nu se mai poate.. ne dă momente de mindfulness, de trăire totală a bucuriei de a ne afla acolo și de a vedea  un lac, un munte sau orice lucru frumos.

Când eram mică și ne trimitea mama să cumpărăm pâine, cel mai bun dumicat din toată pâinea era cel furat pe drum cu o mușcătura din colțul pâinii. Acasă, era fix aceeași pâine, tăiată cuminte în felii, dar nu mai avea gustul coltucului sechestrat imediat după ce atingeam pâinea.. La fel văd că este și cu zilele de excursie.

2013 este anul drumețiilor, a peisajelor absolut năucitoare și anul în care aparatul foto a dat cele mai mari rateuri. Și a avut și o grămadă de praf pe sensor și pe obiective.  Totuși asta nu a știrbit cu nimic bucuria călătoriilor.

Ce am invatat/trait in aceasta calatorie??

Am redescoperit bucuria! Bucuria de a fi cu Blacky, de a străbate mai ales natura, cât de uluitoare este lumea, câtă frumusețe poate să cuprindă! Eu m-am bucurat de reușitele mele de drumeț, după atâta amar de sedentarism, de o depășire a limitelor personale.  Am apreciat cât de multă răbdare are Mihai cu mine, cum mă aștepta cu ritmul meu lent și nu mă grăbește, am apreciat peștii prinși de el, m-am bucurat de fiecare zi și de fiecare provocare. Da, am trăit și puțînă frustrare legată de niște limite finainciare, oarecum autoimpuse. Am experimentat cât de eliberator este să te poți bucură de ce primești zi după zi, nu trebuie să faci nici un fel de planuri, deja ești în cel mai bun și frumos loc, primești cele mai frumoase daruri. Una peste altă am trăit Bucurie! Și Libertate! Și Iubire!

Inca mai caut carnetelul cu socoteli, revin !

Total cheltuieli 2 persoane, 1 caine, 48 zile, 9135 km :   euro

Motorina :  litri –  euro

Parcari :

Mancare :

Transport + vignete:

Intrari :

Altele ( rasfaturi – chestii de care ne puteam si lipsi) :

Jul 26, 2013   Bucharest, Romania

Jul 27, 2013   Moreni, Romania

Jul 27, 2013   Novaci, Romania

Jul 28, 2013   Petrosani, Romania

Jul 28, 2013   Hateg, Romania

Jul 29, 2013   Deva, Romania

Jul 29, 2013   Rosia Montana, Romania

Jul 29, 2013   Scarisoara, Romania

Jul 30, 2013   Chiscau, Romania

Jul 30, 2013   Meziad, Romania

Jul 30, 2013   Stâna de Vale, Romania

Jul 31, 2013   Arad, Romania

Jul 31, 2013   Balatonfured, Hungary

Aug 1, 2013   Keszthely, Hungary

Aug 1, 2013   Graz, Austria

Aug 1, 2013   Reifnitz, Austria

Aug 2, 2013   Ljubljana, Slovenia

Aug 2, 2013   Bled, Slovenia

Aug 3, 2013   Kranjska Gora, Slovenia

Aug 4, 2013   Reifnitz, Austria

Aug 5, 2013   Weissensee, Austria

Aug 5, 2013   Mühlbach am Hochkönig, Austria

Aug 7, 2013   Innsbruck, Austria

Aug 9, 2013   Kruen, Germany

Aug 10, 2013   Bregenz, Austria

Aug 10, 2013   St. Gallen, Switzerland

Aug 11, 2013   Klöntal, Switzerland

Aug 11, 2013   Glarus, Switzerland

Aug 11, 2013   Elm, Switzerland

Aug 12, 2013   Mettmenstetten, Switzerland

Aug 13, 2013   Argseeli, Switzerland

Aug 14, 2013   Vorfrutt, Switzerland

Aug 15, 2013   Unterschächen, Switzerland

Aug 16, 2013   Ulrichen, Switzerland

Aug 17, 2013   Realp, Switzerland

Aug 17, 2013   Brig, Switzerland

Aug 18, 2013   Täsch, Switzerland

Aug 18, 2013   Zermatt, Switzerland

Aug 21, 2013   Martigny, Switzerland

Aug 21, 2013   Trient, Switzerland

Aug 21, 2013   Chamonix, France

Aug 24, 2013   Digoin, France

Aug 25, 2013   Paris, France

Aug 28, 2013   Dieppe, France

Aug 30, 2013   Etretat, France

Aug 30, 2013   Le Havre, France

Aug 30, 2013   Le Mont-Saint-Michel, France

Aug 31, 2013   Saint-Malo, France

Aug 31, 2013   Pleslin-Trigavou, France

Sep 1, 2013   Besnard, France

Sep 1, 2013   Plestin les Grèves, France

Sep 1, 2013   Plougasnou, France

Sep 2, 2013   Trégastel, France

Sep 2, 2013   Carantec, France

Sep 2, 2013   Roscoff, France

Sep 2, 2013   Keremma, France

Sep 2, 2013   Brignogan-Plage, France

Sep 3, 2013   Portsall, France

Sep 3, 2013   Landunvez, France

Sep 3, 2013   Le Conquet, France

Sep 3, 2013   Saint-Mathieu, France

Sep 3, 2013   Brest, France

Sep 3, 2013   Camaret-sur-Mer, France

Sep 3, 2013   Pen-Hir, France

Sep 3, 2013   Beuzec-Cap-Sizun, France

Sep 3, 2013   Penmarch, France

Sep 3, 2013   Benodet, France

Sep 4, 2013   Ernée, France

Sep 8, 2013   Nanterre, France

Sep 8, 2013   Nancy, France

Sep 10, 2013   Neusiedl am See, Austria

Sep 10, 2013   Cladova, Romania

Sep 11, 2013   Cârtisoara, Romania

Sep 11, 2013   Bucharest, Romania