Suntem o echipa de 2 și jumătate.
Mihai e cel responsabil de condus, mâncare, cărat și alte chestii, încasat eventuale reproșuri.
Cristiana, adica eu, e responsabilă cu hărțile, gps-ul, camera auto, cititul, comunicatul cu cei din jur dacă e cazul, cu scosul de onomatopee wow, aaaa, îhh etc.
Blacky e 1/2, are 17 ani și e responsabil cu marcatul teritoriului peste tot, cu scârțâiul și e biletul de întoarcere acasă, în caz că rămânem fără motorină de drum. Are o fața foarte expresivă, de cocker, și cu un bilet de gât ” părinții mei sunt niște idioți, nu mai au bani să mă ducă acasă” și un bol gol în fața lui cred că ar rezolva problema.

Deținem un Trampingcar, pentru cei care nu cunosc e un fel de nano-CampingCar. Un Golf variant adaptat cu efort la viața de CampingCar. În față se conduce ziua, noaptea se doarme pe scaunul șoferului covrigit, cu sau fără cort între volan și spătar, în funcție de frigul de afară. Nu îi place să fie învelit. Vorbesc despre Blacky, desigur. Pe celălalt scaun este totul clădit ( traistele cu mâncare( între timp am evoluat la cutii)), cu bucatăria, laptopul, aparatele foto, sacul cu de toate). În spațiul din spate, noaptea este dormitorul, iar ziua e deghizat în mașină cuminte, normală. Sus avem sufrageria. Desigur ambalată în portbagaj. Tot acolo e și debaraua cu de toate, de la pătura de picnic la labele pentru scufundări, de la păturile suplimentare la undițele lui Mihai, bocancii, palariile etc. Tot sus este umbrarul. Am menționat că suntem o nano-caravană, nu? Orice caravană care se respectă are umbrar. Și duș. Avem și de ăsta.

Am tot vorbit, dar tot nu am definit genul de călătorie. La început ne alegeam ce am vrea să vedem. Uneori ne ieșea, alteori nu. Alegeam după Pinterest. După poze. Am luat și țepe. De care rîdem acum. Apoi, în altă etapă, alegeam doar țara. Mai înțelept. Pentru că am descoperit că nu putem avea nici un plan. Dacă ne place ceva rămânem, dacă e nor sau plouă o luam în alta direcție. Anul acesta am plecat brusc, am uitat și atlasul rutier acasă ( mare greșală.. aveam desenate acolo vechile trasee, fiecare an alta culoare), fără nici o țintă clară. Pe drum ne-am tot întrebat unul pe altul unde mergem, etc. Țara favorită: Franța. O să explic altă dată de ce.
Se spune că primii șapte ani sunt de acasă, deci mai ascunși. Noi tocmai am trecut de primii 7 ani de călătorit și cred că este momentul să ridicăm puțin misterul