Despre NanoCampingCar akka TrampingCar

În această parcare sunt mulți, mult mai tineri decât noi, care dorm în mașini mici. Ca a noastră. Pe de o parte îmi vine să le arăt cum îsi pot mări confortul, pe de altă parte îmi amintesc cum eram și noi acum mulți ani când dormeam în Panda. Schimbam locurile între noi noaptea, dădeam scaunele maxim pe spate și, chinuiți, dormeam. Ne trezeam fericiți că suntem în diverse locații. Nu conta decât asta. Vedeam cuplul de ieri, fericiți că au un termos cu cafea caldă. Ăsta era pentru ei confort. Cred că pe vremea lui Panda nu aveam în mașină mare lucru de mâncare. Oricum cea mai lungă ieșire a însumat vreo cinci nopți. Din care una a fost într-un bungalow. Era mai scump să plătim la camping numărul de persoane, cortul, locul pentru mașină, decât să plătim două paturi într-o cameră în care, până la urmă, am fost singuri.

Apoi a apărut în viața noastră Golf. În 2010. Prima iesire a fost cu saci de dormit și am abordat portbagajul împreună cu canapeaua din spate. Am dormit înghesuiți, cu capul spre fundul mașinii. Bancheta din spate se rabatează ridicând șezutul și apoi coborând spătarul, iar Mihai nu încăpea decât punând picioarele peste șezutul ridicat al canapelei și doar în spatiul dintre cele două scaune din față. Iar scaune date mult în față. Planul rezultat din rabatarea canapelei nu a fost perfect drept pentru că portbagajul are o adâncitură destul de serioasă. Apoi ne-a venit ideea ca în acea adâncitură este locul ideal pentru pus hainele fiecăruia. Aliniate cumințele. Din mașină dimineața, doar ridicai salteaua și gata!, luai ce vroiai de acolo. (dressingul)

Este ora 10:30. De vreo jumătate de oră, cele 2 restaurante de pe plajă au început activitatea. Întâi timid, cu aerisirea și aranjatul sălii. Acum fac sosurile de bază pentru azi . Nu pot să explic cum miroase, salivez continuu… e genială bucătăria frantuzească. Despre experiența mea la restaurant în alt episod.

Cred că prima îmbunătățire a fost apariția saltelei de dormit. Saltea veche, de aceea cauciucată. Avea și ea un impediment, avea și pernă. Dar ne-am obișnuit cu ea. Perna respectivă o puneam când la picioare, când la cap. Salteaua a rezistat până acum vreo 3-4 ani. O sa mă uit în carnețel. A ucis-o altă îmbunătățire a vieții noastre nomade: un paravânt din tablă care, nerăbdător fiind să vadă lumea, a împuns sacosa în care statea și a tăiat salteaua.

Dupa saltea, s-au repartizat sacii de dormit unul deasupra și unul pe saltea, dar niste nopți petrecute pe munte, prin Muntenegru și Piatra Arsă, ne-au dovedit că aerul din saltea se răcește foarte usor, și indiferent câte haine am pune dedesubt, tot rece este. Ceea ce a dus la experimentarea a diverse tipuri de izopren pe post de suprasaltea. Până la urmă, am cumpărat unul gros, l-am decupat și am facut o treabă temeinică.

Sigur, următoarea îmbunătățire majoră a fost apariția plaselor de țânțari la geamurile din spate. În nopțile sufocante de vară, dacă deschideam geamurile ne umpleam de gâze. Așa încât a fost pasul imediat următor.

Peste încă un an, au apărut și paravânturile de la ferestre. Au fost impuse de ploi care nu ne lăsau să deschidem geamurile.

Abureala și condensul au cerut de urgență aparitia dezumidificatorului. Dezumidificatorul și plasele de țânțari au fost admirate și adoptate de alt cuplu cu care am “vecinuit” într-o noapte la Etretat. Au fost foarte încântați de idee.

Noptile în care lumina felinarelor nu ne-a dat pace, în perioada în care dormeam cu capul în spatele mașinii, au determinat apariția parasolarelor prinse cu ventuze, croite cu grijă de Mihai din alte parasolare elastice. Parasolarul frontal, ani de zile, ne-a servit și ca față de masa și ca protector de soare. Primul, cu un desen frumos, a fost cedat unei babe care își închisese cațelul mic si isteric într-o mașină, cu geamurile deschise, dar direct în soare. Asta era în Franța la Villefranche-sur-Mer, lângă Nisa. Aș fi vrut să văd fața babei când a revenit la masina și a găsit montat tacticos frumusețe de parasolar (mă rog, putin jigărit pe la încheieturi). Am plecat până să prindem momentul. Oricum stătusem cel putin 6 ore, cât să facem o plimbare amplă și o baie în mare, și mai amplă.

Într-un an, am luat scaunele mici de la masa pliantă, sătui fiind de căutat mereu chestii pe care să ne putem așeza lângă masa improvizată din cutiile cu provizii și gentile cu de toate.

Recunosc, până în acest an, am tot cărat provizii. În mare parte ne-au prins tare bine. De pildă, în Elveția nu am cumpărat mai nimic. Aveam și apă și conserve și.. oricum eram pe munte. Partea buna e că mereu ai tot ce îți trebuie, partea rea e că mereu sunt conserve sau mâncăruri făcute din praf, că îți trebuie apă, că nu mănânci mai deloc chestii proaspete și că nu ai idee de ceea ce mănâncă bun oamenii în respectivele țări. Apoi am evoluat și am mai mers prin supermarketuri și am luat diverse chestii preparate local. Apoi am descoperit piețele lor volante. Apoi degustările.

O altă îmbunătățire a fost dușul. Și cred că în același an și umbrarul. Ca să ne apropiem și mai mult de noțiunea de caravană. Dușul: un lucru care ne era necesar. Aveam un duș mic de camping pe care trebuia să îl agățăm într-un copac sau ceva. Îl folosisem de câteva ori, dar mereu mi se părea complicat. Până la urmă a inventat Mihai un duș, făcut dintr-o conductă, cu niște coturi și alte nimicuri de instalații, vopsit în negru ca să încălzească apa. Am descoperit că, deși e caniculă, soare, dacă mașina e în mișcare, apa nu se încălzește. Dușul este permanent umplut cu apă, folosibil în orice moment, pentru spalat oameni, cațel sau vase. Încap în el vreo 13 litri de apă.

Umbrarul are dublă utilitate: poți mânca lângă mașină la umbră sau poți lăsa câinele liniștit în parcarea magazinelor care nu au umbră – asta dacă soarele bate pe o parte.

Acum vreo 2 veri am cumpărat portbagul de sus și viața noastră s-a schimbat. Am înghesuit acolo de toate. Am decis să luam masa pliantă cu noi. A fost nostim. Portbagajul l-am cumpărat, a se înțelege achitat, în Bucuresti, aproape de casă, dar modelul vrut de noi nu era în stoc. Trebuia să vină peste 4 zile de la Cluj, așa că am decis să mergem să îl luăm de acolo, că tot era în drumul nostru. Mă corectează Mihai că nu a fost așa. Versiunea lungă a povestii: ne-am ales un model mult mai mic, l-am achitat, l-am pus pe mașină și am plecat 500 m pănă acasă. Timp în care ne-am dat seama că e prea mic. Nu numai ca recipient a ceea ce urma să intre în el, dar am realizat că putem profita dublu de el: pe toata lungimea lui rezultând umbră. Așa că ne-am întors la magazin, am returnat portbagajul mic, am achitat diferența de preț și am decis că îl vom ridica noi din Cluj. Doar că mai erau de parcurs câteva nopți, în care masa trebuia pitită pe sub mașină ( în mașină nu e loc de nimic în plus). În timpul zilei stătea, claie peste grămadă, împreună cu alte lucruri destinate să stea tot în portbagajul de sus. Dupa ce portbagajul s-a instalat confortabil sus, a început popularea lui cu: fotolii comode (decathlon), masa, pătura pentru picnic, au apărut din întâmplare: labe, măști și tuburi pentru snorckeling, încălțămintea s-a mutat și a mai eliberat din spațiul mașinii, undițele s-au mutat sus, umbrelele și câte și mai câte.

Am avut două modele de aragaz, unul mai mic și unul mai mare, fiecare cu avantajele și lipsurile lui. Până acum un an, toate erau rânduite în sacose atotcuprinzătoare, care se pliau bine pe spațiul rămas după împăturirea saltelei. Acum 2 ani, dressingul nostru a căpatat încă o platformă, pe care salteaua se mulează perfect. Are niște picioare distanțatoare. Și două mânere perforate de unde se poate ridica. Astfel hainele fie sunt neșifonate, fie foarte șifonate. Acum un an era nevoie de amândoi pentru a umbla în dulap, unul ținea platforma și altul căuta. Acum s-a perfecționat și a căpătat un șnur cu care o agățăm de partea de sus a mașinii și stă singură. Dezavantaje: a mai furat din spațiul interior 3 cm, e necesar să ieși din mașină pentru a lua hainele noi. Avantaj: nu se mai șifonează așa de tare hainele și dormim la acelasi nivel cu spătarul rabatat, pe o suprafață plană.

Anul trecut am înlocuit sacoșele cu lădițe pliabile. Puțin mai complicat cu așezatul în spatele mașinii, dar mult mai ușor de regăsit și manevrat lucrurile din bucătărie. (În sacoșe era bucătăria)

Tot anul trecut am mai umblat la mașină. I-am pus folie fumurie pe geamuri și i-am schimbat parbrizul. În zilele în care e curat și lumina pică în anumit fel, putem jura că nu există sticla.

Anul acesta am îmbunătățit coșul de rufe murdare. Pentru că nu spălăm la fel de des ca acasă (date fiind costurile, nu pui mașina de spalat cu cuva pe jumătate. In general, costă atât timp, cât și bani. Uscatul rufelor este mai costisitor decât spalatul.), deobicei, le puneam între scaune într-o sacoșă. Am înlocuit sacoșele cu pungi lungi vidabile. Ziua le puneam pe banchetă, sub husa lui Blacky, altfel încât să stea el mai bine, noaptea le înghesuiam pe unde puteam.