2013 : Nu știu de ce, anul acesta am plecat foarte greu și foarte târziu în vacanță! Dacă stau să mă gândesc bine, de fiecare dată am plecat cu greu. În 2010, anul meu de cumpăna, am plecat greu pentru că gândeam plecarea ca o mutare definitivă și nu mă simțeam în stare să o fac. În fine, 2010 a fost un an prea greu pentru mine ca să îl pot explica astfel și aici.
Anul trecut am plecat mai târziu, dar nu așa de târziu că acum. Anul trecut aveam ca primă destinație peștera Skockjan din Slovenia. O văzusem în poze. Apoi traseul s-a construit pe parcurs.
Anul acesta a fost un an fără traseu. Îmi propusesem să văd o altă peștera, dar nu am ajuns încă la ea. Abia prin 2017 ajungem să o vedem: Goufre de Padirac.
Una peste alta, vacanța de anul acesta a fost frumoasă, a fost o vacanță activă, am mers mult, am trecut de la xl la l ( să vedem cât mă va ține). Deosebirea față de celalalte, este că am lăsat mașina și am mers pe munți. Am mers și pe malul oceanului. Nu am vizitat nici un fel de orașe, am avut parte doar de un pic de Paris – mult prea puțin că să pot spune că am fost acolo.
Total: 9135 km. există puncte pe această harta care sunt doar marcaje, sunt zone pe unde am zărit câte ceva din fuga mașinii și sunt folosite pentru conturarea traseului.
Este anul în care o parte din stresul nostru s-a diminuat considerabil. Am descoperit un site care e format din locuri de parcare pentru campingcaruri. Mi-nu-nat! Am dat niște bănuți și am căpătat o formă offline a site-ului. în toți anii nu înțelegeam cum de se duceau caravanele fix unde aveau voie să parcheze și să rămână. Noi ne orientăm mereu după mediu: suntem destul de invizibili, deranjăm pe cineva, e vreun semn vizibil de interzis, ne convine ?
După ce că am plecat târziu în vacanță, ne-a cuprins dorul de România și am luat pe rând la cercetat Transalpina, Hațegul, de acolo am ajuns să ne uluim de Ghețarul de la Scărișoara, să vorbim despre conspiratiile mondiale cu un țăran care venea de la cosit și care ne-a permis să dormim lângă casa lui ( eterna problemuță din România, nu avem unde parca, nu găsim drumuri laterale sau fundături în care să putem dormi noaptea). Dacă tot am luat-o pe linia această am trepidat să vedem Roșia Montană, ne-a plăcut, zona, lacul, satul, dar nu e pe lista de revenit, apoi am spus că nu se cade să nu vedem locul pe care îl menționează permanent Busu: Stana de vale. Superb peisaj, zero accesibilitate să îți iei și tu niște apă în bidoane.
Ce făceau strămoșii noștrii când era vremea ploioasă? Se retrăgeau în peșteri. Așa și noi: a Urșilor și apoi la Meziad. Uluitor este faptul că sunt atât de diferite. Da.. sunt pe lista de revăzut.
Ușor ușor am luat-o spre Arad, de unde ne-a venit ideea era să mergem să ne intersectăm cu prietenii noștrii la Ljubljana. Am mai tras puțin de timp pe drum, pe la Balaton și încă un pic în Austria, dar am ajuns la timp pentru a prinde cele mai calde temperaturi simțite în zona din 1973. Mă rog, teoretic erau 36 de grade, practic lesinai de cald. Nu știu cât de bine știți voi Ljubliana. Prin mijlocul ei trece un rău, Ljubljanica. Undeva în centru sunt trei poduri. Ei bine, era atât de cald, încât de pe unul dintre poduri se aruncau în apă, că mărgelele pe ață, tineri veseli și nonconformiști. Unul ținea de șase să nu treacă vaporașe și ceilalți se aruncau. Blacky a tras cu ochiul și a preluat modelul. Cum vedea o fântână cum se aruncă în ea. Cu atâta zel, încât a atras o echipa de televiziune și a devenit brusc vedetă tv locală. Cert e că pe una dintre străduțe nu i s-a ivit fântâna, și cum era umbră, s-a lăsat pe burtă, în binecunoscută lui poziție broască. Nu a mai reacționat la nici un stimul. Așa încât s-a așezat și Mihai lângă el, și în final și noi ceilalți am preluat locuri pe treptele caselor. După așa o Aventură fierbinte în Ljubljana, nu mergea decât o baie în lacul Bled. Acolo lângă camping este o plajă de iarbă, insula se vede superb, câinii nu sunt interziși… apa e atât de limpede și de plăcută..că nu îți mai vine să ieși din ea.
Am luat un penthouse pentru noapte. De lângă gară se vede atât de frumos lacul și munții, gara are și grup sanitar, deci penthouse cum ziceam. În alt an, ulterior, au apărut anunțuri de interzicere și prețuri pentru parcare lângă gara. Ultima dată când am fost pe acolo, 2017 cred,la gara era ceva de genul 4 euro și la parcarea de lângă camping era 10 euro/noapte și încă 10 euro pe zi. În camping parcă ajungeam la 30 euro pe zi.
Slovenia și Elveția erau noile noastre “coup de foudre” din 2012. Am vrut neapărat să revedem Kranjska Gora, cu lacurile ei superbe și reci, cu munții Triglav – Alpii Iulieni. Tendința era să refacem traseele de anul trecut, dar ceva ne-a îndreptat spre alte zări. Am traversat Austria, spre Germania. De ce așa? Pentru că în Austria, cu toată aplicația noastră nu am prea găsit locuri de dormit nopțile. A fost necesar cândva să întrăm pe o autostrada pentru a dormi într-o parcare, negăsind nici un loc free, adică mocca, adică după bugetul nostru alocat cazărilor. Nici în Germania nu am făcut prea mult, un traseu sau două pe Alpii lor și fugă în Elveția la Alpii consacrați.
Aceeași senzație de a fi într-un poster, de a respiră un aer pur, de a te ului de câtă frumusețe poate să existe în lume. Bucuria de a fi acolo. Deși nu eram prima dată acolo, uimirea e permanentă. Începe sezonul mersului în drumeții. Alegem cu harta în mâna diferite trasee, în general căutăm lacurile. Trăim aventuri minunate, dintre care menționez dormitul în parcarea unui camping. Locul indicat de Aire de CampingCars era împânzit de panouri de interzis orice, erau ceva mășini care ignorau acele semne, seară se lăsase, eram deja la capătul unei văi, nu prea se mai arătau alte drumuri și atunci în disperare de cauza …am atacat parcarea campingului. Un camping destul de înghesuit că să nu primească și mașinile mici. Dar cu o parcare generoasă.
A două zi dis de dimineață mergem pe partea însorită a lacului Klontalersee și dau să fac o baie. În timp ce eram în apă până la gât, văd cum se repede spre mine, prin apă, o dihanie lungă, cu un cap de șarpe și un corp lung ..tot de șarpe. Tupeistă dihanie mi-a smuls niște țipete și o viteză de care nu știam că sunt capabilă. Am ajuns pe pietrele de lângă mal în 2 secunde. Deodată cu dihania. Care m-a și depășit, barandu-mi trecerea spre uscat. Eu țipam, Mihai râdea, dihania între noi. Nu știam ce să fac și Mihai râdea. Cred că am avut pulsul 457… într-un final am văzut (vreau să zic că nu mai vedem în față ochilor de panică) în timp ce priveam. O chestie lungă poate de 50-60 cm, înghesuită între pietre și apă, confuzata și ea. Mihai râdea aproape cu lacrimi. Într-un final, m-am miscat, dihania a fugit și am aflat că aia era o știucă. Am mai tremurat o vreme și apoi am aplicat toate metodele psihologice cunoscute și necunoscute și m-am convins că ar fi bine să mai fac o baie în apă aia că să nu rămân traumatizată și să nu mă mai arunc prin lacuri. Mai cu teamă, mai cu “hai că poți” am tras un rotocol în apă și am plecat spre capătul lacului. Desigur nu în înot.
Doamne, acum realizez cât de încărcată a fost vacanță în Elveția, cât de multe am să vă povesesc. Despre toate tomberoanele de gunoi închise cu cheie și lipsa coșurilor de gunoi. Am plimbat gunoiul cu noi câteva zile, pâna am reușit să găsim ceva mai turistic în care să putem descărca deșeurile noastre. Atunci, pentru noi era o mare mirare totul. Acum știm că se colectează selectiv la sânge, și pentru a preîntâmpina orice amendă, preferă să încuie tomberoanele că se nu pună nimeni altceva acolo.
Am ales un alt lac Mettmen, la care se ajungea doar pe jos. Sau cu o telecabină. Am ales pe jos. Cred că am dat jos 2Kg pe traseul respectiv. După un urcuș măreț, am ajuns într-o fâneață superbă, dau să mă relaxez, transpirată, încălzită, dar… am aflat curând că nu e loc de așa ceva. Și că voi trece proba de viteză. Am atras taunii ca un magnet și tot ce puteam face era să mă mișc repede și mult. Lacul și peisajul superb. Panouri cu scăldatul interzis. Blacky nu știe să citească și l-am văzut instant în apă.. nu știu cum să vă explic. O apă atât de limpede încât aveam senzația că Blacky zboară. Cu tură de lac, cules fructe de pădure și coborârea,am ajuns pe întuneric înapoi la mașină. Dar ce a contat?? A fost superb.
Cu încredere în mine, după atâtea aventuri, am atacat Matterhornul. Nici chiar așa, dar am repetat experiența de anul trecut cu telecabina. Dar am luat doar până la Trokenen Steg, adică la 2939 m, după care a urmat o coborâre până în Zermatt pe jos. Iar am exagerat cu pozele și cu mersul încet ( că și cum aș fi putut și altfel ) astfel încât ultima parte, cea prin pădure a fost făcută la lumina lanternei. Am prins ultimul tren până în Tasch. Bilet de tren și pentru Blacky care era frânt. Că și cum ar fi știut că are bilet s-a covrigit pe un scaun și a oftat. Nașul nu a spus nimic. Acum îmi pare rău că drumul a durat doar 7 minute și era și pe beznă.
Tot aici în Zermatt am căutat de am înnebunit o zi întreagă un magazin de articole sportive, pe care îl văzusem cu un an înainte. În vitrină avea un hamac lună, și acum eram deciși să îl cumpărăm pentru ziua lui Mihai. Am căutat stradă cu stradă, vedeam clar cum era poziționat magazinul, cum era vitrină, intrarea, îmi aminteam chiar și un zid de lângă magazin. Pictat cu niște exploratori. Am plecat din Zermatt dezamăgiți că a dispărut într-un an magazinul cu neprețuitul hamac și chiar și pictură aia de pe zid.
Părăsim Elveția și revenim “acasă”. În Franța. Trecem prin trecătoarea Forclaz, ajungem la Chamonix unde mi se pare tot timpul că am un deja-vu. Puteam să spun mereu ce va urmă la fiecare intersecție, o senzație de atât de cunoscut pe care nu o înțelegeam defel. Era prima dată când ajungeam acolo. Începusem să cred în vieți anterioare, în puteri paranormale. Totul atât de familiar. Incredibil. Până am văzut peretele pictat. Și magazinul. Și hamacul. Stăteam și râdeam de mine. Și de Mihai. Nici unul dintre noi nu păstrase prin nici un colț de circumvolutiune că fusesem la Chamonix. A rămas chiar și acum un mister cum s-a șters din memoria lui 2012 că am fost acolo. Am căutat pozele din 2012 când am ajuns acasă. Da.. fusesem.
Știți cum e cu vacanțele în care nu ai nici un plan? Mergi pe doruri. Și m-a pocnit dorul de Paris. Mă doare acest dor și acum. Și am plecat spre Paris. Doar că am făcut o escapadă pe drum. O haltă. Într-un loc unde ni se terminaseră bateriile personale. Am ajuns pe întuneric. Dar tot am ieșit să facem o plimbare în sat/orășel. Digoin. Rămânem uluiți de un pod de apă peste o altă apă. Revenim să îl vedem la lumina zilei. La fel de uluiți. Mai ales că trec și vapoare pe acolo. O să revin cu subiectul
Parisul. Între agonie și extaz. Ne luăm o “cazare” pe o stradă secundară din arondismentul 16. După prima noapte rămânem fără placă ascunsă sub mașină. Placă cărată de la Zermatt. Vedem cât de interzis îi este lui Blacky în toate parcurile pariziene. Remarcăm cât de puțini strâng după cățeii lor. Totuși apucăm să revedem cheile Senei, locurile în care se dansează în aer liber, ne plimbam puțîn. Dorul de Paris nu mi s-a alinat, dar măcar un pic am respirat același aer cunoscut și iubit. E clar că nu poți să retrăiești viața pe care ai avut-o acolo, luni de zile, în cele 2-3 zile în care libertatea îți este tare limitată. În plus, este cald și încep să simt lipsa confortului minim. A dușului de pildă. Lucru care ne trimite rapid spre Dieppe.
Are loc, în sfârșit, marea bucurie a lui Mihai…capturarea primilor 2 pești macrou. Le-aș spune macroi, dar sună ciudat. După o ucenicie de 2 ani a reușit miracolul. Eu încă nu am reușit. Dar am prins și eu un ceva care a venit înfășurat în fir de a râs tot digul. Nu mai știu dacă v-am povestit cum e la Dieppe. E un dig mare mare și peste 100 de pescari umăr lângă umăr. Macroul este un peste care merge în bancuri. Dacă prinde un pescar se înviorează tot batalionul și toți aruncă și mulineteaza. Un adevărat spectacol. Se dă cu un șir de ace cu niște pene colorate. Pe un astfel de șirag de ace am prins ei eu peștele ăla nefericit care s-a înfășurat în ace și ate.
De acolo, cu forțe proaspete și cu nastrusnicie am plecat să revedem Saint Malo, pe care l-aș revedea iar și iar. Mont Saint Michel ne-a atras că un magnet. Am privit spectacolul apei care vine spre insulă. Am rememorat aventurile noastre din 2010. Am remarcat că s-au făcut parcările cu plata și transport până la insula. Am cunoscut un francez cu care am vorbit câte în luna și în stele.
Îmbărbătați de regăsirea cu peisajul absolut fermecător din Bretagne am purces la drum. Nu, nu în direcția casei, ci fix opus…spre Finistere. Colțul de țărm francez tăiat fără milă în 2010. Descoperim plajă după plajă, golf după golf, stânci felurite, povești diferite, legate de pescari, de război, de faruri. Trăim peripeții, întâlniri cu oameni care ne indică simplu următoarea destinație. De exemplu Meneham. Toate sunt locuri în care ne dorim să ne reîntoarcem pentru a trăi, nu doar a gustă.
Am observant că lucrurile pe care le faci oarecum pe furate, când ar trebui să fii în altă parte, dar faci o nebunie și ești aici, capătă o savoare aparte, intensitatea cu care le trăiești e exponențială, gustul este minunat, bucuria este continuă. Că și cum furi vieții bucurie și asta te bucură dublu. Acolo, lângă ocean, pe țărmurile acelea înalte, nu mai simțeam că suntem la mare, ci la munte. Vântul ne-a însoțit mereu. Freamătul oceanului, respirația lui sunt de neînlocuit.
În toate zonele sunt rezervații de vegetație. Și vegetația în sine este foarte diferită. De la diverse tipuri de iarbă, simplă, lungă, grasă că un covor persan, până la niște chestii îngrozitor de înțepătoare și țepoase.
Eram la La Pointe du Van, un capăt de fâșie de pământ care se revarsă că o ultimă supremație asupra valurilor. Acolo sunt niște trasee absolut clare pe care te poți deplasa, zonele cu vegetație mică și țepoasa sunt delimitate cu o sfoară și țăruși. Blacky era în legea lui în fața noastră, noi alegem o altă alee și ajungem undeva mai jos pe aceeași linie cu fosta noastră poziție de când ne-a văzut Blacky în elanul lui independent. Auzim schelălăit de la el, ne întoarcem și îl vedem cum a sărit peste sfoară, și se luptă să vină pe direct spre noi, prin țepii aia. Nici nu știam ce să facem, să râdem sau să plângem cu el. A străbătut distanța, s-a lins și a plecat victorios înainte.
Fiecare zi de înaintare în sens opus casei înseamnă o “subțiere” și mai pregnantă a timpului de întoarcere. Există un moment în care realizezi că nu mai poți să întinzi coarda, că e absolut necesar “să o tai spre casă”. Și când spun că o tai spre casă, este fix așa. Indiferent pe lângă ce peisaj minunat, pe lângă ce obiectiv renumit ești sau treci… trebuie să nu îl bagi în seamă. Să faci un efort total de a privi toată acumularea de bucurie din vacanță și de a nu tânji după ceea ce lași în spatele tău nevizitat, nevăzut, netrăit. Să te concentrezi pe ce ai și nu pe ce lași să treacă pe lângă ține.
În fuga această nebună spre casă, fiecare oprire pentru a mânca, pentru a dormi sau pur și simplu că nu se mai poate.. ne dă momente de mindfulness, de trăire totală a bucuriei de a ne afla acolo și de a vedea un lac, un munte sau orice lucru frumos.
Când eram mică și ne trimitea mama să cumpărăm pâine, cel mai bun dumicat din toată pâinea era cel furat pe drum cu o mușcătura din colțul pâinii. Acasă, era fix aceeași pâine, tăiată cuminte în felii, dar nu mai avea gustul coltucului sechestrat imediat după ce atingeam pâinea.. La fel văd că este și cu zilele de excursie.
2013 este anul drumețiilor, a peisajelor absolut năucitoare și anul în care aparatul foto a dat cele mai mari rateuri. Și a avut și o grămadă de praf pe sensor și pe obiective. Totuși asta nu a știrbit cu nimic bucuria călătoriilor.
Ce am invatat/trait in aceasta calatorie??
Am redescoperit bucuria! Bucuria de a fi cu Blacky, de a străbate mai ales natura, cât de uluitoare este lumea, câtă frumusețe poate să cuprindă! Eu m-am bucurat de reușitele mele de drumeț, după atâta amar de sedentarism, de o depășire a limitelor personale. Am apreciat cât de multă răbdare are Mihai cu mine, cum mă aștepta cu ritmul meu lent și nu mă grăbește, am apreciat peștii prinși de el, m-am bucurat de fiecare zi și de fiecare provocare. Da, am trăit și puțină frustrare legată de niște limite finainciare, oarecum autoimpuse. Am experimentat cât de eliberator este să te poți bucură de ce primești zi după zi, nu trebuie să faci nici un fel de planuri, deja ești în cel mai bun și frumos loc, primești cele mai frumoase daruri. Una peste altă am trăit Bucurie! Și Libertate! Și Iubire!
Inca mai caut carnetelul cu socoteli, revin !
Total cheltuieli 2 persoane, 1 caine, 48 zile, 9135 km : euro
Motorina : litri – euro
Parcari :
Mancare :
Transport + vignete:
Intrari :
Altele ( rasfaturi – chestii de care ne puteam si lipsi) :
Jul 26, 2013 Bucharest, Romania
Jul 27, 2013 Moreni, Romania
Jul 27, 2013 Novaci, Romania
Jul 28, 2013 Petrosani, Romania
Jul 28, 2013 Hateg, Romania
Jul 29, 2013 Deva, Romania
Jul 29, 2013 Rosia Montana, Romania
Jul 29, 2013 Scarisoara, Romania
Jul 30, 2013 Chiscau, Romania
Jul 30, 2013 Meziad, Romania
Jul 30, 2013 Stâna de Vale, Romania
Jul 31, 2013 Arad, Romania
Jul 31, 2013 Balatonfured, Hungary
Aug 1, 2013 Keszthely, Hungary
Aug 1, 2013 Graz, Austria
Aug 1, 2013 Reifnitz, Austria
Aug 2, 2013 Ljubljana, Slovenia
Aug 2, 2013 Bled, Slovenia
Aug 3, 2013 Kranjska Gora, Slovenia
Aug 4, 2013 Reifnitz, Austria
Aug 5, 2013 Weissensee, Austria
Aug 5, 2013 Mühlbach am Hochkönig, Austria
Aug 7, 2013 Innsbruck, Austria
Aug 9, 2013 Kruen, Germany
Aug 10, 2013 Bregenz, Austria
Aug 10, 2013 St. Gallen, Switzerland
Aug 11, 2013 Klöntal, Switzerland
Aug 11, 2013 Glarus, Switzerland
Aug 11, 2013 Elm, Switzerland
Aug 12, 2013 Mettmenstetten, Switzerland
Aug 13, 2013 Argseeli, Switzerland
Aug 14, 2013 Vorfrutt, Switzerland
Aug 15, 2013 Unterschächen, Switzerland
Aug 16, 2013 Ulrichen, Switzerland
Aug 17, 2013 Realp, Switzerland
Aug 17, 2013 Brig, Switzerland
Aug 18, 2013 Täsch, Switzerland
Aug 18, 2013 Zermatt, Switzerland
Aug 21, 2013 Martigny, Switzerland
Aug 21, 2013 Trient, Switzerland
Aug 21, 2013 Chamonix, France
Aug 24, 2013 Digoin, France
Aug 25, 2013 Paris, France
Aug 28, 2013 Dieppe, France
Aug 30, 2013 Etretat, France
Aug 30, 2013 Le Havre, France
Aug 30, 2013 Le Mont-Saint-Michel, France
Aug 31, 2013 Saint-Malo, France
Aug 31, 2013 Pleslin-Trigavou, France
Sep 1, 2013 Besnard, France
Sep 1, 2013 Plestin les Grèves, France
Sep 1, 2013 Plougasnou, France
Sep 2, 2013 Trégastel, France
Sep 2, 2013 Carantec, France
Sep 2, 2013 Roscoff, France
Sep 2, 2013 Keremma, France
Sep 2, 2013 Brignogan-Plage, France
Sep 3, 2013 Portsall, France
Sep 3, 2013 Landunvez, France
Sep 3, 2013 Le Conquet, France
Sep 3, 2013 Saint-Mathieu, France
Sep 3, 2013 Brest, France
Sep 3, 2013 Camaret-sur-Mer, France
Sep 3, 2013 Pen-Hir, France
Sep 3, 2013 Beuzec-Cap-Sizun, France
Sep 3, 2013 Penmarch, France
Sep 3, 2013 Benodet, France
Sep 4, 2013 Ernée, France
Sep 8, 2013 Nanterre, France
Sep 8, 2013 Nancy, France
Sep 10, 2013 Neusiedl am See, Austria
Sep 10, 2013 Cladova, Romania
Sep 11, 2013 Cârtisoara, Romania
Sep 11, 2013 Bucharest, Romania